Autor: Cezar Osiceanu
Toată România este de câteva zile încoace cu ochii când la facturile de utilități, când la prețurile la alimente, când la indicele inflației, când la TVA-ul mărit, când la proiectul legii salarizării unitare, când la manifestanții din Piața Victoriei, când la toate televiziunile indiferent de culoarea lor politică adică practic să uită la cei aleși de ei care se măcelăresc între ei Parlament și pe holurile și subsolurile lui mai rău decât în jocurile romanilor din Colosseum
PDL versus PNL
Știm cu toții istoria de după 90 a PNL-ului și este evident ca Băsescu și al lui PDL au reușit să devină o adevărată anaconda pentru resturile decimate de corupție, greșeli, prostie, îngâmfare, preacurvie, și alte și alte politicianiste și românisme neaoșe.
Mișcarea lui Bolojan de a mima spargerea PNL-ului și unirea cu USR în scopul pregătirii scaunului de fost viitor președinte al României nu și-a dovedit deloc succesul scontat așa ca s-a continuat jocul la cacialma
Doar ca sărmanul To(lo)mac a luat iar praful de pe doba si astfel s-a trecut la planul B spargerea PNL-ului
Și uite așa circul Bolo(V)an versus Vestea (cea mare) a făcut ca noaptea cuțitelor lungi a lui Hitler să fie o biata comedie delle arte față de show-ul ce încă se joacă sub ochii unei țări înfometate își sărace ai căror copii suferă de lipsuri dramatice în timp ce protagoniștii bagă fondurile primite din banii românilor în televiziuni de casă
Orice om normal se întreabă cum un partid poate să gândească să își dea afară un membru doar pentru că acesta a fost nominalizat să formeze un guvern!
Vorba lui Mircea Badea: mă voi ăia cine sunteți? Aaaa 14 din cărți sau 14% ca nu va vad!!
Gorghiu et comp adică PNL amenință ca pleacă dacă aripa PDL nu revin la tratative semn ca știu ca sunt deja pe drumul scurt deja călcat de PNTCD un partid uitat de toți și toate !
Mașina de spălat a politicii
Fostii putinisti, antioccidentali etc de ieri, azi dupa o scurtă spălare de doar câteva zile au devenit acceptabili, frecventabili, proeuropeni chiar .
Pe bune? Atât de mare e osul? A ajuns foamea și la voi ?
Pe de altă parte sătui să tot audă inepțiile miniștrilor politici de pe la armata, interne, servicii au început discret să tragă semnale de alarmă. Ei au observat primii ca Maria Antoaneta cu a ei replică celebră data oamenilor care spuneau ca nu au pâine să mănânce : Atunci să mănânce cozonac și-a găsit o copie în ministra care a rostit la fel de … replica: „Statul român are prostul obicei de a schimba peste noapte sistemul de taxe și impozite pentru că uneori e o dovadă de forță. Ce ministru sunt eu dacă nu schimb taxele?”
Așa a apărut dnul Silviu Predoiu ca și candidat la președinție neluat în seamă și nevotat. Și de aici a început balul cu generalii de televizor care tot trag semnale de zor. Nu am găsit altă rimă !
Astăzi o altă figură legendară a serviciilor, generalul Gomoi Marian, specialist în războiul asimetric, apare în public cu scrisori deschise adresate celor două camere ale Parlamentului în care trage semnale dure de alarmă
Minte-mă dar minte-mă frumos!
Replică mereu actuală cu care românii au fost mințiți din 90 încoace.
Bolojan a marit TVA-ul promis de unii și tatuat de alții ca nu va crește! Acum în picaj total promite creșterea pensiilor de la anul! Și până atunci ce să facă pensionarii ? Să moară pentru ca banii lor să rămână statului!
Unirea Moldovei cu România pare a fi acum singura carte a PDL-ui din PNL și drumurile non stop la Chișinău ale lui Nicușor și Bolojan susțin ideea.
Doar ca românul rupt în fund și mort de foame după țeapa de la alegeri trasă de frații moldoveni se întreabă cine le va plăti pensiile moldovenilor după Unire!
Români în noaptea asta vi se pregătește .. altceva! Vorba aceea la fel de celebră : fugitiiii baaaa!







