Este o întrebare cât se poate de firească. Pe care și-o pun toți. Și cei mai avizați, și cei mai puțin avizați. E clar că președintele Statelor Unite este imprevizibil. Dar există și o serie întreagă de semnale. Cele mai multe, de alarmă.
Începând de mâine, până miercuri inclusiv, la Ankara urmează să aibă loc un summit NATO despre care atât gurile rele, cât și gurile bune spun că va fi istoric. Cine participă? Ce semnificație are lista de participanți? Cine nu participă? Și oare de ce? Care este agenda acestei întâlniri la nivel înalt? Și ce speranțe are România?
Sunt reprezentanții a 32 de state membre NATO, cărora li se adaugă o puzderie de organizații și state partenere. Se prezintă la Ankara și președintele numit, Nicușor Dan, însoțit de partenera sa de viață, deghizată în primă doamnă, care se deplasează deci pe banii noștri. În total, sunt 32 de state membre NATO, la care se adaugă state considerate partenere, cum sunt Ucraina, Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Canada. În fine, sunt prezenți și reprezentanții statelor din Golf: Bahrein, Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite. Firește, și reprezentanți ai Uniunii Europene. Extrem de ciudat este că Israelul nu este invitat. Oare cine nu l-a invitat pe Netanyahu? Statul gazdă, Turcia? În condițiile în care Recep Erdogan îl consideră un criminal, așa cum, de altfel, a și fost condamnat de Curtea Penală Internațională? Sau organizatorii, respectiv conducerea NATO? Sau nu care cumva la mijloc este chiar Donald Trump, supărat nevoie mare că Israelul și-a proclamat de curând și insistent independența față de Statele Unite? Răspunsul corect la această întrebare, atunci când îl vom avea, are un tâlc extrem de important. Care se lasă cu consecințe.
Agenda summitului, așa cum a fost ea prezentată oficial, prevede măsuri energice privind apărarea și descurajarea, după cum se precizează, în special în ceea ce privește Federația Rusă, și soluții pentru un răspuns rapid atât la provocări, cât și la prezumtive acte de agresiune. Următoarele puncte privesc creșterea cheltuielilor pentru apărare, conform angajamentelor de la Haga, care până în prezent nu prea au fost onorate de statele UE, susținerea sprijinului pentru Ucraina, consolidarea instrumentelor de apărare, viitorul relațiilor transatlantice, situația din Orientul Mijlociu. O agendă extrem de încărcată pentru numai două zile de summit, care are, firește, și numeroase subpuncte și tot atât de multe teme aflate în dispută. Donald Trump se deplasează la Ankara, probabil călătorind în „Casa Albă zburătoare”, noua aeronavă prezidențială, la numai câteva ore după ce a avut o lungă discuție cu Vladimir Putin, urmată și de o discuție mult mai scurtă cu Volodimir Zelenski. Oare ce a convenit cu omologul său de la Moscova? Și dacă nu care cumva, în raport cu înțelegerile telefonice, va pune frână consolidării capacităților de ripostă NATO în raport cu Federația Rusă? Vom putea afla, de asemenea, răspunsul la o altă dublă provocare incitantă, vizând modul în care statele europene se achită de angajamentele privind creșterea bugetelor de apărare, precum și, sau mai ales, stadiul relațiilor transatlantice, relații aflate într-un mare impas.
În ceea ce privește România, președintele numit, Nicușor Dan, se deplasează, la rândul său, cu o agendă care, în esență, vizează transformarea Mării Negre într-o zonă strategică, aducerea în România a unui număr mai mare de trupe și de capabilități străine, promovarea unor relații strategice cu Statele Unite, precum și, în ceea ce privește parteneriatul strategic cu Ucraina, încheiat și semnat de Nicușor Dan fără vreo aprobare din partea Parlamentului României. La întoarcerea acestuia vom ști dacă speranțele sale sunt îndreptățite sau se va alege praful de speranțele României.
