Am fost întrebat în multe rânduri ce vreau să spun atunci când zic că mă încred cu totul în Pronia Divină?
Înțeleg că mă încred în grija neîncetată, înțeleaptă și iubitoare prin care Dumnezeu susține, conduce și călăuzește întreaga creație către scopul pentru care a fost făcută.
Nu înseamnă doar că Dumnezeu a creat lumea, ci mai ales că o ține în existență în fiecare clipă și lucrează în istorie și în viața fiecărui om fără a’i desființa libertatea.
În teologia ortodoxă, Pronia (din grecescul prónoia – „prevedere”, „purtare de grijă”) înseamnă că nimic nu este cu adevărat în afara cunoașterii și îngăduinței lui Dumnezeu. Totuși, asta nu înseamnă nicidecum că Dumnezeu voiește și răul. Este adevărat că El îngăduie anumite încercări, suferințe sau chiar consecințe
ale păcatelor omenești, dar lucrează astfel încât, dacă omul rămâne credincios, chiar și
acestea să poată deveni prilej de mântuire.
Sfântul Ioan Damaschin definește Pronia astfel :
„Pronia este voința lui Dumnezeu prin care toate cele ce există primesc conducerea cuvenită.”
Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că Pronia nu este doar o administrare a lumii, ci o chemare continuă a fiecărei făpturi către împlinirea rostului ei în Dumnezeu.
Pronia lucrează în multe feluri:
* prin legile firii, pe care Dumnezeu Însuși le’a așezat;
* prin oameni, uneori fără ca ei să’și dea seama;
* prin împrejurări aparent întâmplătoare;
* prin încercări care curățesc și smeresc;
* prin binecuvântări care întăresc credința;
* prin inspirațiile lăuntrice ale harului.
De aceea, ceea ce omul numește adesea „coincidență” poate fi, din perspectiva credinței, o lucrare discretă a Proniei.
Pronia este în consonanță totală cu libertatea omului
Și aici putem desluși o importantă și profundă temă de meditație privind modul de relaționare a lui Dumnezeu cu omul.
El știe tot ceea ce va face omul, dar nu’l va obliga să facă ceea ce știe El.
Cunoașterea lui Dumnezeu nu anulează libertatea omului. El vede întreaga istorie din veșnicie, însă omul rămâne cu adevărat liber să’L urmeze sau să’L refuze.
De aceea, Pronia nu este fatalism.
Creștinismul nu spune: „Totul este scris și nu mai contează ce faci.”
Ci spune: „Dumnezeu lucrează neîncetat pentru mântuirea ta, iar răspunsul tău liber hotărăște dacă primești sau dacă respingi această lucrare.”
În Sfânta Scriptură
Domnul Hristos spune:
„Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru. Iar vouă și perii capului, toți vă sunt numărați.”
(Matei 10, 29–30)
Iar Sfântul Apostol Pavel afirmă:
„Știm că Dumnezeu pe toate le lucrează spre binele celor ce’L iubesc pe El.”
(Romani 8, 28)
Acest verset nu spune că toate lucrurile sunt bune, ci că Dumnezeu poate întoarce chiar și răul spre binele celor care rămân uniți cu El.
De cele mai multe ori, nu recunoaștem Pronia în clipa în care se petrec lucrurile.
Abia privind în urmă observăm că un eșec ne’a ferit de o nefericire mai mare, că o întâlnire aparent coincidentă cu un om ne’a schimbat viața, că o întârziere ne’a salvat, că o suferință ne’a făcut mai smeriți și mai apropiați de Dumnezeu, că rătăcirea unui popor, paradoxal, îl poate readuce la calea cea dreaptă a parcursului său.
Pronia, asadar, este asemenea unui fir nevăzut care leagă evenimentele vieții într’un sens pe care omul îl înțelege adesea abia după ani.
Dacă ar trebui rezumată într’o singură frază esența Proniei, atunci cred că aceea ar putea fi aceasta:
Pronia lui Dumnezeu este iubirea Lui pusă în lucrare asupra întregii creații, fără a desființa libertatea făpturilor.
Sau, într’o formulare și mai contemplativă:
Pronia este felul în care Dumnezeu scrie istoria fără să ia pana din mâna omului.
Și această imagine surprinde poate una dintre cele mai mari taine ale credinței ortodoxe: Dumnezeu conduce lumea, dar o face respectând libertatea pe care El Însuși a dăruit’o omului.
În această întâlnire dintre voia lui Dumnezeu și răspunsul liber al omului se desfășoară întreaga tramă și frumusețe a istoriei mântuirii.
Așa.
Cornel Constantin
CIOMÂZGĂ
