Este cea mai disputată provocare la ordinea zilei. După ce, timp de doi ani, guvernul nu a făcut altceva decât să fâșărească această lege, fără să consulte sau fără să țină cont de sindicate și nici de patronate, pentru că există și efecte perverse asupra capitalului privat, iar în final Ilie Bolojan a încălcat normele juridice, iată că marea provocare a ajuns la Parlament, care, conform hotărârii judecătorești definitive, trebuie ca, în termen record, să facă o lege complet nouă, pe care să o dezbată, să o voteze și să și-o asume, fiind convocat din vacanță în sesiune extraordinară. Ce șanse există?
Proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, așa cum, cum-necum, a fost finalizat de Parlament și care a stârnit, pe bună dreptate, un uriaș scandal, ridicând literalmente în capul guvernului până și televiziunile obediente, are 40 de articole și 8 anexe cu grilele de salarizare și reglementările în vigoare pentru diferite familii ocupaționale. Un act normativ de mare complexitate, care ar fi presupus o muncă făcută profesionist de către Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale, în colaborare cu Ministerul Finanțelor și cu alte ministere importante. Actul normativ a fost însă nu numai fâșărit, nu numai promovat prin încălcarea legii, ci și cu totul și cu totul inechitabil, în mod voit inechitabil, pentru cele mai multe categorii de personal salarial, net defavorizate în raport cu demnitarii de toate felurile, care, în mod nerușinat, ar urma să beneficieze de creșteri salariale foarte mari. De aici, pe de o parte, revolta, în special a sindicatelor din domeniile esențiale – sanitar, educație, ordine și apărare etc. – și, în același timp, o tăcere vinovată, complice, a parlamentarilor și celorlalți oameni politici cu putere de decizie.
După ce justiția a dat de pământ cu actul normativ, Parlamentul, convocat de urgență din vacanță într-o sesiune extraordinară, ar urma ca, într-un timp record, să facă ceea ce nu a fost capabil să facă guvernul. Să-i convoace pe specialiști din toate domeniile, pe reprezentanții partenerilor sociali, să regândească și să reformuleze, punct cu punct, fiecare articol de lege și să prezinte în final plenului un proiect de act normativ care să fie votat și apoi promulgat. Este o operațiune aproape imposibilă, în condițiile în care, asupra principalelor articole ale viitoarei legi, divergențele politice dintre partidele care compun majoritatea în Parlament vor fi extrapolate, cu certitudine, și în legătură cu articolele acestei legi, pe cât de importante, pe atât de controversate. De aici și tentativele ridicole și fantasmagorice ale unor decidenți politici de a găsi o soluție. Inițiativa președintelui numit, Nicușor Dan, de a convoca sindicatele la Cotroceni este profund greșită și neconstituțională, întrucât soluția nu este și nu poate fi la el, ci doar la prima putere în stat, independentă de Cotroceni. La fel și propunerea lui Sorin Grindeanu, făcută din panică, în circumstanțele pe care le-am descris mai sus, de a crea în Parlament o comisie de criză. Care ce să facă, să se substituie celorlalte comisii care ar putea fi implicate în elaborarea legii? Și din cine să fie ea constituită? Din aceiași oameni politici, care s-au încăierat și continuă să se încaiere între ei?
Legea în sine este extrem de importantă, nu numai fiindcă reglementează un domeniu vast care s-a dezvoltat alandala, ci și fiindcă ar putea determina, dacă e făcută la termen, accesarea câtorva sute de milioane de euro din PNRR. Dar mai există un factor extrem de important despre care nu se prea discută. În funcție de modul în care vor fi stabilite veniturile salariale în sectorul public, vor exista interferențe și influențe și în sectorul privat, care va fi obligat să se adapteze din mers, iar dacă legea nu va fi echitabilă, va suferi pierderi considerabile.
