Celebrul psihiatru de origine siriană, Wafa Sultan, oferă un punct de vedere dintre cele mai acide asupra situației din Gaza, scrie Inliniedreapta.net. Ea pătrunde până la originile islamului pentru a explica acest conflict dintre două concepții diametral opuse: cultura vieții contra cultura morții [notă: fragmentele traduse de Chawki Freiha nu sunt de dată chiar atât de recentă, dar ideile psihiatrului sunt de actualitate și în acest nou conflict].
Deoarece nu mă interesează să-i mulțumesc pe unii, să-i apăr pe alții sau sa mă feresc de furia celorlalți, pot să spun că Hamas nu este decat o secreție islamică teroristă al cărui comportament iresponsabil față de populația sa îl impiedică să se ridice la înalțimea actului de guvernare. Dar asta este ceva obișnuit, deoarece, de-a lungul istoriei islamului, niciodată o bandă de criminali islamiști nu i-a respectat pe cei pe care îi administrau.
[…] Eu nu încerc să apăr Israelul, pentru ca evreii nu mi-au cerut părerea despre țara promisă. […] Dar musulmanii sunt luptători, cuceritori și istoria lor nu duce lipsa de exemple și de povestiri de cuceriri, de morți, de ucideri, de incursiuni… Pentru musulmani, a ucide este o distracție. Și dacă nu găsesc vreun dușman pe care să-l ucida, se ucid între ei.
Este imposibil pentru o națiune care-și educă copiii întru moarte și martiriu, pentru a se face iubiți de Creator, să-i învețe în același timp și dragostea de viață. Are viața vreo valoare pentru o societate care inoculează copiilor săi ideea că trebuie să ucida sau sa fie uciși pentru a merge în Paradis?
[…] De la începutul operațiunii israeliene în Gaza, sunt bombardată de mesaje electronice venind de la cititori musulmani care-mi cer părerea asupra evenimentelor din Gaza. Nu sunt interesată de ce se petrece, în schimb sunt interesata ce-i motivează pe cei care-mi scriu. Sunt convinsă că motivul nu e condamnarea ororii, nici condamnarea morții violente din Gaza. Căci, dacă motivul era cu adevărat condamnarea crimelor, aceiași cititori ar fi trebuit să se manifeste și în alte ocazii în care viața a fost amenințată.
Cei care condamnă masacrul din Gaza, aparând viața ca și valoare, ar fi trebuit să-mi ceară parerea de fiecare dată când aceasta valoare a fost amenințată. Mai mult de 200.000 musulmani algerieni au fost masacrați de alți musulmani algerieni în acesti ultimii cincisprezece ani, fără ca vreun musulman să se emoționeze.
Femei algeriene violate de către islamisti au mărturisit și povestit că violatorii se rugau întâi și îl implorau pe Profet înainte de a-și viola victimele. Dar nimeni nu mi-a cerut părerea.
Mai mult de 20.000 de cetățeni sirieni musulmani au fost masacrați de autorități (la Hama, în 1983) fără ca vreun musulman să reacționeze și fără ca vreunul să-mi ceară părerea asupra acestor masacre etnice. Musulmani s-au detonat în hoteluri iordaniene omorând musulmani inocenți care celebrau căsătorii, simbol al vieții-valoare, fără ca vreo manifestație să se organizeze undeva în lume și fără ca să mi se ceară parerea.
În Egipt, islamiști au atacat recent un sat copt și au masacrat 21 de țărani, fără ca măcar un singur musulman să denunțe această crimă. Saddam Hussein a îngropat de vii mai mult de 300.000 șiiți și kurzi, promițând să facă și mai mult, fără ca un singur musulman să reacționeze și să denunțe aceste crime. În timpul celor mai puternice bombardamente din Gaza, o femeie musulmană, fidelă și pioasă, s-a detonat în Irak într-o moschee șiită, ucigând vreo treizeci de inocenți, fără ca media sau musulmanii să se emoționeze. Acum câteva luni, Hamas a omorât unsprezece persoane ale aceleiași familii palestiniene, acuzate de apartenenta la Fatah, fără ca să se organizeze manifestații în Europa sau în lumea arabă și fără ca vreun cititor să-mi scrie și să-mi trimita protestele sale.
Astfel, viata nu are valoare pentru musulman. Altfel, ar fi denunțat orice atentat la viață, oricare ar fi fost victima. Palestinienii și susținătorii lor denunță masacrele din Gaza nu din dragoste pentru viață, ci pentru a denunța identitatea ucigașilor.
Dacă ucigasul ar fi fost musulman, aparținând Hamas sau Fatah, nicio manifestație n-ar fi avut loc. […] CNN a difuzat un documentar despre Gaza aratând o femeie palestiniana care jelea strigând: dar ce-au făcut copiii nostri ca să fie omorâți așa? Dar cine știe. Poate ca e vorba despre aceeași palestiniancă ce se bucura acum doi ani când unul dintre fiii săi s-a detonat într-un restaurant din Tel Aviv și care spunea că-și doreste ca și ceilalți copii ai săi să urmeze același exemplu și să devină martiri.
Dar când ideologia și indoctrinarea sunt de o asemenea nemernicie, devine normal ca această palestiniancă să piardă orice valoare a vieții. Altfel, ea și-ar fi plâns la fel copiii, că se sinucid într-un atentat sinucigaș la Tel Aviv sau sub bombele israelienilor. Căci moartea este aceeași, oricare ar fi circumstanțele, și ea trebuie respinsă si, din contră, viata merita traită și plânsă.
În acest caz, cum pot eu sa ma solidarizez cu o femeie care scoate strigăte de bucurie când unul dintre copiii săi se detonează împotriva evreilor și care plange când evreii îi ucid pe ceilalți copii? Dar ideologia îi invață pe musulmani că a ucide și a fi ucis permite credincișilor să ajungă în paradis. În acest caz, pentru ce i-aș plange pe gazari când ei n-au mișcat un deget pentru irakieni, algerieni, egipteni sau sirieni, care sunt tot musulmani?
[…] După cele de mai sus, sunt sigură că cei care-mi scriu cerându-mi părerea asupra evenimentelor din Gaza caută să mă facă să spun ceva ce ar putea utiliza pentru a mă acuza și a mă condamna, sau pentru a ma face să spun ceea ce nu ar putea exprima ei insiși.
[…] Borhane, un tânăr palestinian de 14 ani, și-a pierdut acum vreo zece ani brațele, picioarele și vederea în urma exploziei unei mine în Cisiordania. Comunitatea palestiniană din Statele Unite s-a mobilizat pentru a-i sări în ajutor, finanțându-i spitalizarea în speranta de a salva ce se mai putea salva. Cu ocazia unui dineu de binefacere organizat în beneficiul său în California, cea mai bogată palestiniancă din Statele Unite s-a prezentat imbracata într-o blană scumpă și l-a numit pe Borhane erou. Ea s-a adresat acestei bucăți de carne imobilă și inertă: Borhane, tu ești eroul nostru. Țara are nevoie de tine. Tu trebuie să te întorci în țară pentru a-i impiedica pe sioniști să o confiște… Dar ipocrizia palestiniencei celei mai bogate din Statele Unite o impiedică să-și trimită proprii copii să apere Palestina contra sioniștilor. Exact imaginea șefilor Hamas, care cer sacrificii în Gaza, dar stau la adapost la Damasc sau la Beirut.
[…] Războiul împotriva Gaza este cu certitudine o oroare. Dar el are meritul de a dezvălui o ipocrizie neegalată încă în istoria recenta a umanității. O ipocrizie care evidențiază Frații Musulmani sirieni care anunța că-și abandobnează activitațile lor de opoziție pentru a strange rândurile împotriva sioniștilor. Dar acesti Frati Musulmani au dreptul de a uita crimele regimului comise contra alor lor la Hama, Homs și Alep? Înainte de a se reconcilia cu regimul pentru a lupta contra sioniștilor, acesti Frati Musulmani au denunțat crimele comise de aliații lor și parteneri (întru confrerie) în Algeria și în Irak? Au denunțat moartea sutelor de mii de siiți [notă: doar aproximativ 1.000, după alte surse] în Irak pe podul mulahilor [notă: podul al-Aimah pe Tibru] la Bagdad, pulverizați de unul de-al vostru, conform învățăturilor religiei voastre a păcii si milostivirii? Ați denunțat măcar o dată excesele contra creștinilor din Irak? Sau contra copților în Egipt?
Ipocrizia voastră ne impiedică să credem sentimentele voastre față de copiii din Gaza, pentru că voi sunteți responsabili de lucruri și mai grave. […] Să încercăm să ne imaginăm ce-ar fi făcut Hamas Fatah-ului sau altora dacă poseda tehnologia și armele Israelului. Să încercăm să ne imaginam ce-ar fi făcut Iranul cu suniții din regiune dacă ar fi detinut armele moderne pe care le posedă Israelul.
Ar fi fost, fara indoială, masacru.
[…] Excesele de care sunt capabili arabii și musulmanii depăsesc orice imaginație. Un tanc iordanian a zdrobit un Palestinian, apoi conducătorul tancului a coborât din blindatul său și a îndesat în gura victimei un ziar… Un comportament pe care niciun militar israelian nu l-a avut în Gaza. De asemeni, în timpul masacrelor de la Hama din Siria, militanții Fratilor Musulmani își înmuiau mâinile în sangele victimelor pentru a scrie pe ziduri: Allah Akbar, glorie islamului. N-am auzit niciodată ca un evreu să fi scris cu sângele unui alt evreu sloganuri întru gloria iudaismului. O spun cu strângere de inimă: pentru a salva omenirea de terorism, trebuie ca lumea liberă să se retragă si să-i lase pe musulmani să se ucida între ei. […] Îmi amintesc când eram studentă la universitatea din Alep și când fostul ministru sirian al apărării Mustapha Tlass a venit să ne întalnească. Într-un elan de ipocrizie, Tlass ne-a spus:
Israelul se teme de moarte și pierderea chiar și a unui singur soldat de-al său îi produce frica și durere. Dar noi, noi avem multi bărbați și nouă nu ne este frica de moarte.
De aici rezultă diferența dintre cele două concepții, dintre cele două tabere, si mărturia lui Tlass pare să-i fi inspirat pe conducatorii Hamas de azi.
Astfel, exterminarea tuturor copiilor din Gaza îi interesează prea puțin pe conducătorii islamiști și ai Hamas, viața neavând nicio valoare pentru ei. Ei se bucură pur și simplu de moartea câtorva soldați israelieni. Pentru islamiști, obiectivul vieții este de a ucide sau de a fi ucis pentru a ajunge în paradis. Viața, deci, nu are nicio valoare. […] dacă profetul Mahomed ar fi știut că evreul va zbura la bordul vreunui F-16, nu le-ar mai fi ordonat discipolilor săi să-i ucida pe evrei până in ultima zi. Dar discipolii trebuie să modifice aceasta ideologie, din mila pentru generațiile viitoare și pentru a-și salva descendența și a-i pregăti o viață mai bună, departe de ideologizarea morții.
Musulmanii trebuie să înceapă să se schimbe pe ei pentru a pretinde să-și schimbe viața. Trebuie să respingă cultura morții învățată și vehiculată prin cărțile lor. Numai atunci vor înțelege că nu mai au inamici. Căci cel ce învață să-si iubească fiii mai mult decât să-și urască dușmanii va aprecia mai mult viața. De asemeni, niciodată pământul nu merită viata niciunei persoane și arabii sunt poporul care are cel mai puțin nevoie de pământ. Dar, paradoxal, este poporul care detesta cel mai mult viața.
Cand vor înțelege arabii această ecuație și vor începe să iubească viața?
Wafa Sultan – Extras tradus în franceză de Chawki Freiha (Beirut) pentru MediArabe.info. Traducerea în română și note: Camelia Poitas
