marți, octombrie 15, 2024

Air Europa (Spania): Este posibil ca datele personale ale clienţilor să fi fost compromise într-un incident de securitate din octombrie

Compania aeriană spaniolă Air Europa a declarat vineri că este posibil ca datele personale ale clienţilor săi să fi fost compromise într-un incident de securitate care a fost detectat în octombrie anul trecut, transmite Reuters, transmite News.ro, conform G4Media.

Investigaţia companiei a arătat că numele, detaliile cărţilor de identitate sau ale paşapoartelor, datele naşterii, numerele de telefon, adresele de e-mail şi detaliile naţionalităţii ar fi putut fi furate, le-a spus Air Europa clienţilor săi într-un e-mail care a fost văzut de Reuters.

Air Europa a declarat că compania a raportat imediat situaţia autorităţilor şi clienţilor, astfel încât aceştia să poată lua măsuri de precauţie.

”Air Europa continuă să implementeze măsuri preventive în ceea ce este un proces continuu de inovare în materie de securitate, având în vedere numărul tot mai mare de incidente”, se arată în comunicat.

Wall Street Journal a relatat pentru prima dată despre acest caz, dar a citat declaraţia către International Consolidated Airlines Group (IAG).

IAG, care deţine o participaţie de 20% la Air Europa, a declarat pentru Reuters că ”nu va trimite niciodată e-mailuri direct clienţilor (Air Europa)”.

Air Europa, cu sediul la Madrid, a suferit în octombrie un atac cibernetic asupra sistemului său de plată online, care a lăsat descoperite unele dintre detaliile cardurilor de credit ale clienţilor săi.

Transportatorul a declarat la acea vreme că nicio altă informaţie nu a fost expusă, fără a specifica numărul de clienţi afectaţi.

Anul trecut, IAG a fost de acord să plătească 400 de milioane de euro (434 de milioane de dolari) companiei spaniole Globalia, pentru restul participaţiei de 80% din compania aeriană Air Europa pe care nu o deţinea deja. Acordul nu a fost încheiat, deoarece este examinat de autorităţile de reglementare a concurenţei.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Din aceeasi categorie

Ia pastila SRS

Ultimele articole