vineri, februarie 7, 2025

Este România campioana inflaţiei în UE?

În urmă  cu doar câteva luni, Banca Centrală Europeană  anunţa pe canalele oficiale  că va pune la punct un program de inteligenţă artificială ca să înţeleagă mai bine „fenomenul inflaţionist“. Deşi – în opinia mea – mai pe înţelesul celor care-i suportă efectele… preferabilă ar fi o altă sintagmă. Bunăoară, dezordinea preţurilor. 

Şi poate că – din perspectiva raporturilor dintre întreg şi părţile care îl compun – ar fi nu doar preferabil, ci şi corect! Pentru că, la urma urmei, chiar şi  din punct de vedere teoretic inflaţia nu-i decât o fază a întregului ce exprimă un proces de dezordine în sistemul preţurilor. Lângă alte patru faze: stagflaţie, dezinflaţie, deflaţie şi… o fază ce domină în acest sfârşit de an tabloul mişcării  preţurilor în Uniunea Europeană,  „anticamera deflaţiei“.

Dezordinea preţurilor a lovit şi continuă să lovească global,  dar simptomele  au culori locale. În Uniunea Europeană gama nu doar că s-a lărgit continuu, dar s-a şi diversificat. Viteza de propagare a acestui fenomen a crescut de la vest la est. Cel mai recent comunicat al Eurostat, cu date din noiembrie anul curent, publicat ieri 18 decembrie,  desenează un top sugestiv sub multe aspecte. Banca Centrală Europeană, de mai multă vreme, şi-a schimbat optica pentru că s-a văzut nevoită să fie cu  ochii pe mai multe „trenuri“ rapide şi  nu doar pe acela al creşterii preţurilor,  care i-a dat destule dureri de cap din primăvara anului 2021 şi  până spre sfârşitul anului 2022. Mai ales că după ce, în  2023, a reuşit „să stingă semafoarele“  şi să-i asigure cale deschisă trenului dezinflaţiei, în 2024 s-a lovit de inerţie. Şi se loveşte încă… în sensul că aproape jumătate dintre ţările UE, cele mai multe din zona euro, au depăşit faza dezinflaţiei şi au continuat cursa în anticamera deflaţiei.

Ar fi o naivitate să credem că oscilaţiile BCE, până în iulie 2022, când a schimbat macazul şi a trecut  „de la banii ieftini la bani scumpi“, sunt rezultatul unor erori de analiză. Nu întâmplător, cu atâta insistenţă, şefa BCE, Christine Lagarde, a subliniat în repetate rânduri că are de apărat starea financiară a companiilor din cele 20  ţări ale zonei euro şi averile gospodăriilor populaţiei din această zonă. Ce a vrut să spună şi n-a spus clar? Că dobânda de politică monetară e un medicament cu riscuri mari, de regulă când urcă prea mult… încetineşte creşterea economică, scumpeşte creditele iar în condiţiile unei inflaţii cauzate de scumpirea energiei poate face mai mult rău decât bine. Ea nu poate fi decât… un medicament de ultimă instanţă. Şi s-a dovedit a fi un medicament bun, în sensul că a asigurat trecerea de la inflaţie la dezinflaţie. Şi cum nu sunt dovezi că  dozajul n-ar fi fost cel optim, probabil că au intervenit  alţi factori care au făcut să se repete istoria. Desigur… în spirală.

Să ne amintim că,  în aprilie 2020, 14 ţări din Uniunea Europeană au intrat dintr-o dată în deflaţie. Şi cum  sărăcirea prin deflaţie este  mai periculoasă decât sărăcirea prin inflaţie, BCE a operat în forţă şi a oprit-o  după un an. Dar rata anuală optimă a creşterii preţurilor a stat pe ecrane doar o lună. După care deflaţia a eşuat în inflaţie! Şi iată cum, începând  din vara anului în curs, vedem cum  se întorce istoria. În spirală. Pentru că, acum, Uniunea Europeană e la o nouă răscruce de şocuri. E înghesuială mare în anticamera deflaţiei şi e posibil ca, prin ianuarie-februarie anul viitor,  să vedem mai multe economii dintre cele puternice intrând în deflaţie.

UE, în ansamblu, a evitat o astfel de cădere. A coborât începând din iulie anul acesta, de la 2,8 la sută la 2,4, apoi la 2,1… la un pas de rata optimă, de 2,0, pe care a ratat-o. N-a alunecat însă în anticamera deflaţiei, dar s-a întors în inflaţie.  Zona euro, care în octombrie atinsese cota de 2,0 la sută a plătit ratarea de a-şi fi stabilizat poziţia tot cu… întoarcerea în inflaţie. Mai semnificativă este însă dinamica pe ţări. Irlanda, de exemplu, ajunsese în septembrie la 0,0! La un pas de deflaţie. A scăpat însă în octombrie şi în noiembrie. Dar mai departe? …Întrebarea este valabilă pentru multe alte ţări. Semnificativă este însă poziţia Italiei. În 2024 economiei acestei ţări i-a mers bine. Chiar foarte bine. Dar n-a reuşit să evite o îndelungată staţionare în anticamera deflaţiei.

Dar România? La sfârşitul lui 2020, nu erau nori pe cer care să prevestească furtuna preţurilor.Vremea s-a stricat însă dintr-o dată. BNR, care s-a mobilizat, şi a calmat  inflaţia în 2021 şi în 2022.  La sfârşitul lui 2022 a început dezinflaţia, care a fost consolidată în 2023 şi în 2024. Ce s-a întâmplat în realitate vom putea înţelege mai bine  prin analiza statistică a celui  mai recent tablou publicat ieri de  Eurostat, cu rezultatele pe 11 luni din acest an. Sunt prezentate evoluţiile inflaţiei în toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene. Semnificativ, în legătură cu acest tablou, este faptul că toate cele 27 de ţări sunt împărţite în patru mari grupe ce reprezintă, cu excepţia stagflaţiei si a deflaţiei, toate componentele ce exprimă dezordinea preţurilor! De aici întrebarea: cum citim acest tablou?

Cei care, în spaţiul nostru public, susţin că vom avea cel mai scump Crăciun şi că perpetuăm de mai multe luni cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană… citesc greşit tabloul Eurostat.  Pentru că se rezumă să pună cap la cap cifrele şi să tragă concluzii. Or, cifrele nu reprezintă mai mult decât ansamblul unor simboluri, folosite în matematică şi logică, pentru a desena grupele de ţări aflate în inflaţie, dezinflaţie sau în anticamera deflaţiei. Nu există ţări în stagflaţie şi nici în deflaţie. Iar România – care nu este în inflaţie – nu are cum să fie deci… campioana inflaţiei! Este o ţară în dezinflaţie… o dezinflaţie cursivă. Fără zig-zag-uri  din dezinflaţie în inflaţie şi invers, ca Cehia, Ungaria, Polonia. Sau asemenea unor ţări dezvoltate cum sunt Suedia, Finlanda, Olanda, Danemarca sau Germania, care se confruntă cu oscilaţii în anticamera deflaţiei. De ce greşesc cei care citesc doar cifrele fără să accepte că rata de 5,4 la sută a României este mai bună decât rata de 1,6 a Danemarcei sau cea de 0,5 la sută a Irlandei? Rezumându-se  să pună cap la cap algoritmii fără să facă şi analiza statistică, alunecă pe lângă adevărul că poziţia României este mai sănătoasă decât a unor ţări europene puternice.

de Adrian Vasilescu

Sursa: ZF

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Din aceeasi categorie

Ia pastila SRS

Ultimele articole