vineri, februarie 7, 2025

Puțină Istorie pentru toți!

După secole de lupte fratricide și episodica prima unire a românilor a lui Mihai Viteazul, a venit marele moment al adevărului Unirea! Unirea ca să fim drepți și corecți în fața istoriei a fost una din marile lucrări ale Masoneriei Române.
Mult hulita astăzi Masonerie, a reușit atunci imposibilul. Pentru cine nu știe Loja Steaua Dunării, prima lojă masonică din România, a fost cea care a propus și pus în practică alegerea dublă ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, membru al lojei.
La Iași printr-o stratagemă pusă la cale Kogălniceanu și alți membri ai Lojei s-a impus și antiunionistilor din lojă să voteze pentru unire și pe Cuza ca domn și astfel primul și cel mai greu pas a fost realizat.
Urma pasul doi alegerea lui Cuza și la București, așa încât în Hotelul Concordia aflat pe strada Blănari a avut loc alegerea ca domn și al Țării Românești a lui. Restul îl știm !

Comuniștii și Mica Unire
Ceausescu a ținut foarte mult la această sărbătoare în cinstea căreia se organizau spectacole televizate.
Pe clădirea fostului Hotel Concordia din strada Blănari a fost pusă o placă comemorativă de marmură care spunea oricărui trecător ca acolo a fost ales domn al Țării Românești Alexandru Ioan Cuza.
Întâmplarea a făcut ca la câțiva zeci de metri de clădire să fie locul de întâlnire râvnit de toți tinerii studenți ai Bucureștiului de atunci, Clubul A sau Clubul Arhitecturii. Era locul din comunism unde se intra mai greu decât la Comitetul Central pentru ca acolo se putea sta, ascultă muzica bună, dansa, etc până la 12 noaptea și uneori după. De aceea noaptea la plecare toți membrii clubului volens nolens treceau prin fața plăcii comemorative citind-o în fel și chip funcție de starea fiecăruia în parte.

Mica Unire și Marea Vopsire
După 1989 zona Centrului Vechi s-a schimbat radical extrem de rapid dintr-o zonă comercială înfloritoare într-o zonă rău famata, plină de gunoaie și cu clădiri istorice gata să se prăbușească peste trecători. Ideea primarului general de atunci Sorin Oprescu de a transforma Centrul Vechi într-o zonă de distracție a prins și încet încet zona s-a curățat. Clădirea fostului Hotel Concordia a căpătat chiar și o vopsea exterioară care sa îi mascheze starea deplorabilă în care se află și o curățare a plăcii comemorative de vopselele diversilor “artiști” care își exersaseră talentele pe ea în chip de șevalet
Primarul de atunci al Sectorului 3, Liviu Negoiță, a încercat fără succes să preia clădirea și să o refacă. Imobilul aparținând Primăriei Capitalei eforturile lui și ale jurnalistului Stelian Tanase nu au avut niciun rezultat.
Între timp a dispărut și placa comemorativă de pe clădire iar aceasta a fost din nou folosită drept șevalet de “artiști”. Lor li s-au adăugat și locatari fără forme legale, drogați, slujitoare pe bani ale Afroditei etc etc fiecare adăugând câte ceva acestei clădiri istorice
Și ca tacâmul să fie complet a apărut și s-a răspândit pe internet și știrea ca de fapt locul Hotelului Concordia ar fi pe strada Smârdan și nu pe strada Blănari uitând ca numele de Smârdan a fost dat după bătălia de la Smârdan din Războiul de Independență din …1877!
Anul trecut cu o seară înainte de sărbătoarea Micii Uniri am mers special să văd cu ochii mei clădirea în care chiar am intrat de multe ori înainte și după 1989 și pe care vreo 8-9 ani nu o mai zărisem. Starea ei jalnica m-a afectat dar efectiv ca simplu roman m-a durut dispariția plăcii comemorative
Am filmat în curtea interioară și pe stradă puțin pentru ca m-am trezit agresat verbal și cu ceva încercări de a extinde agresiunile verbale spre unele fizice de către un pește local care își apăra protejatele aciuate în clădire și pe holurile scărilor interioare .
Întâmplarea a făcut ca la 10 metri distanță să fie un echipaj de poliție care asista impasibil la acțiunile peștelui. Așa ca m-am dus la cei doi polițiști și cu o mutra de turist sadea i-am întrebat dacă știu unde este hotelul Unirii zis și Concordia. Polițistul mai în vârstă și mai plictisit a spus ca nu știe în timp ce cel mai tânăr mi-a spus să îi dau mai multe detalii. I-am spus pe scurt povestea hotelului și importanța lui și după un timp mi-a zic ca a auzit ceva dar ca sigur nu este în zona.
Așa încât le-am arătat eu unde este și cei doi mirați chiar mi-au mulțumit la plecare
Pe drum am trimis imaginile întregii prese dar doar Anca Alexandrescu de la RealitateaTv le-a dat pe post cu explicațiile de rigoare.
A doua zi însă, aceasta mi-a transmis într-un mesaj ca îi pare rău pentru ca a dat imaginile deoarece i s-a spus ca locația Hotelului Concordia este pe strada Smârdan nu pe Blănari și ca aș fi mințit-o! Dureros să simți vopseaua peste istoria neamului tău dar și să o simți pe față parcă este și mai dureros nu-i așa?
Degeaba un prieten adevărat ca Marius Tuca, mi-a reconfirmat ca aveam dreptate durerea a rămas precum vopseaua care murdărea clădirea.
În seara asta de dinainte de sărbătoarea de mâine m-am dus din nou să văd ce s-a putut întâmpla după un an, perioadă în care am avut alegeri locale, europarlamentare, parlamentare și președințiale și ai căror protagoniști au promis de toate pentru toți
Nimic nu s-a schimbat, placa tot dispărută, vopselurile “artiștilor” tot pe fațadă și pereți, aceleași mirosuri pestilențiale, aceeași scenografie horror

Hai să dăm mâna cu mâna …
Mâine după marea horă suveranista, prounionista, proromânească etc mă gândeam ca poate le dăm câte o pensulă și un pic de var fiecărui politician pentru a ne putea convinge ca într-adevăr vor să curețe mizeria de fața nației, țării și istoriei
Și pe lângă ei și jurnaliștilor care au dat o mână de vopsea peste ele ca să ascundă adevărul precum gunoiul sub preș
Dar mai ales noi, noi toți cei cu inima română vorba cântecului, să luăm pensula și bidineaua și să începem să curățăm mizeria făcută cu acordul, tăcerea vinovată, acceptarea lasă și trădarea noastră a tuturor uitând ca mulți dintre cei care au făcut Mica Unire au trăit și murit pentru ea!

 

de Cezar Osiceanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Din aceeasi categorie

Ia pastila SRS

Ultimele articole