O minciună conform căruia mari bănci americane ar fi pariat între 350 și 500 de miliarde de dolari pe prăbușirea economiei românești, circulă intens pe platforma X (fosta Twitter), dar și pe alte rețele sociale. Informația eronată a fost prezentată în emisiunea „CANCAN Senzațional” de Cezar Ionașcu, fost consultant vestimentar, devenit „instructor de bărbăție” și „făcut bani”, relatează Ziare.com.
Cezar Ionașcu a susținut că patru mari bănci americane au „shortat” leul românesc în noiembrie 2024 cu sume colosale: „Aveți aici un grafic pe care îl găsiți pe trendingview.com din noiembrie, adică pariurile puse de marile bănci americane în valoare de, dintr-o anumită sursă cu care am vorbit astăzi, 350 de miliarde de dolari, din altă sursă de 500 de miliarde de dolari, adică de două ori datoria externă a României, puse pe cursul RON/EURO. (…) Au pariat pe prăbușirea României, deci a monedei interne (…) Situația de acum, de haos, de degringoladă politică, de nebunie, de ce vreți voi, avantajează…”, arată Economedia.ro.
Analiza detaliată a datelor demonstrează însă falsitatea afirmațiilor. Graficul folosit de Ionașcu, prezentat ca fiind pentru RON/EURO, este de fapt al relației dintre Ronin (RON), o criptomonedă din jocul NFT Axie Infinity, și Tether (USDT), un stablecoin, neavând nicio legătură cu economia României. Adevăratul grafic al relației dintre leul românesc și dolarul american este USDRON.
Mai mult, suma avansată de 500 de miliarde de dolari depășește chiar PIB-ul României, estimat la aproximativ 350 de miliarde de euro pentru 2024, ceea ce face ca scenariul prezentat de Ionașcu să fie imposibil de realizat.
Emisiunea l-a avut ca invitat și pe Dan Diaconescu, fostul prezentator OTV, judecat pentru infracțiuni grave, inclusiv prostituție infantile.
Cezar Ionașcu a fost anterior implicat în răspândirea altor teorii conspiraționiste, printre care propaganda antivaccinare și anti-5G, încă de la începutul pandemiei. Acesta oferă acum cursuri și cărți despre „bărbăție”, „feminitate” și succes financiar, cu prețuri ce variază de la câteva sute la mii de euro, într-un sistem descris ca multi-level marketing.