Autor: Robert Lupițu
Relația transatlantică funcționează. Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, prin procedură scrisă, cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, decizia fiind luată în ajunul unui summit al Consiliului European la Bruxelles și după ce Trezoreria Statelor Unite a impus miercuri sancțiuni împotriva celor mai mari două companii petroliere din Rusia, marcând prima astfel de măsură luată de administrația Trump împotriva Moscovei și o schimbare semnificativă în abordarea sa privind încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina.
Pentru prima dată, prin noile sancțiuni, UE lovește sectorul de gaz al Rusiei, care reprezintă inima economiei sale de război, spune Ursula von der Leyen.
Ce ar mai fi de adăugat: Forma pachetului de sancțiuni a fost anunțată de șefa Comisiei Europene după o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, cu liderul de la Casa Albă declarând că va fi de acord cu sancțiuni „majore” împotriva Rusiei doar dacă țările NATO își vor încheia complet dependența de petrolul rusesc.
Asta nu se va întâmpla peste noapte, dar sincronizarea e un semnal bun. Precum și capacitatea UE de a aproba sancțiunile înainte de un summit prevăzut ca tensionat.

