OPINIE de Virgil Profeanu
În contextul actual al dezvoltării tehnologice, odată cu apariția și maturizarea tool-urilor bazate pe inteligență artificială, asistăm la o accelerare fără precedent a proceselor de schimbare. Ritmul vremurilor noastre nu mai este liniar, ci exponențial, iar politica – dacă vrea să rămână relevantă – este obligată să țină pasul.
Schimbarea, în opinia mea, nu este un slogan, ci un proces de adaptare la realități. Iar realitățile de astăzi sunt într-o continuă transformare: sociale, economice și climatice. Putem să ne dorim să nu existe schimbări climatice, putem să negăm sau să minimizăm, dar nu putem să nu observăm: vara nu mai este ca acum 40 de ani, iarna nu mai este ca acum 40 de ani. Aceste modificări nu sunt simple variații de temperatură – ele ne afectează direct viața de zi cu zi și, implicit, economia.
De ce este nevoie de schimbare rapidă?
Pentru că vrem – sau ar trebui – să ne adaptăm. Iar cei care nu se adaptează nu evoluează și, în cele din urmă, dispar. O societate nu are voie să dispară, o națiune nu are voie să dispară. O națiune sănătoasă trebuie să fie permanent într-un proces de transformare conștientă.
Acest proces, la nivel de stat, se numește proces legislativ. Schimbarea se materializează, în final, în legi și politici publice. Legislația se schimbă prin acțiunea politicienilor. Iar politicienii pot modifica legile în două feluri:
- forțați de împrejurări, adică reactiv, împinși de crize și de realități care nu mai pot fi ignorate;
- sau ghidați de politici clare, construite în jurul unor obiective de dezvoltare asumate.
Ideal ar fi să nu așteptăm crizele ca să schimbăm regulile jocului. De aceea avem nevoie de politici publice în sensul lor profund: acele teze programatice care stabilesc regulile după care se joacă partida dezvoltării unei țări. Politicile nu sunt discursuri; sunt arhitecturi de decizie pe termen mediu și lung.
Aici intervine rolul viziunii.
Cine ar trebui să aibă această viziune? Nu doar o persoană, nu doar un lider carismatic. Viziunea ar trebui să fie asumată de guvernul care conduce pentru o perioadă destinele țării. Acea viziune reprezintă suma coerentă a obiectivelor naționale pe care guvernul se angajează să le urmărească în intervalul mandatului său.
În acest context intră în scenă un nou actor: inteligența artificială.
Tool-urile de inteligență artificială pot procesa volume uriașe de date, într-un timp foarte scurt, la un nivel imposibil de atins prin mijloacele clasice ale administrației. Ele pot:
- corela informații economice, sociale și climatice;
- simula scenarii de politici publice;
- verifica coerența internă a legislației;
- evidenția contradicțiile dintre legi, norme și obiective declarate.
Dacă vrem să acceptăm cu adevărat schimbarea, trebuie să acceptăm și schimbarea modului în care gândim politica. Nu mai este suficient să facem legi „după ureche” sau doar ca reacție la presiuni de moment. Avem șansa istorică de a construi legislație *bine corelată în interiorul ei*, fundamentată pe date, scenarii și analize profunde.
Pentru asta, este esențial să se formeze cât mai mulți experți în inteligență artificială – nu doar programatori, ci și juriști, economiști, urbaniști, specialiști în politici publice care înțeleg cum să folosească AI-ul ca instrument de proiectare a viitorului, nu doar ca „gadget” tehnologic.
În opinia mea, aceasta este o șansă extraordinară:
- de a avea legi mai coerente,
- de a alinia legislația cu obiectivele reale de dezvoltare,
- și de a transforma politica dintr-un joc de reacție într-un exercițiu de anticipare.
Care pot fi aceste obiective?
La nivel macro, lucrurile sunt simple și cunoscute:
- scăderea inflației, pentru protejarea puterii de cumpărare;
- creșterea produsului intern brut, nu doar ca cifră statistică, ci ca bază reală pentru investiții;
- iar din această creștere, nașterea de obiective materiale concrete:
- infrastructură rutieră modernă,
- infrastructură de educație (școli, grădinițe reparate sau construite acolo unde lipsesc),
- infrastructură de sănătate (spitale bine puse la punct, cu echipamente și personal),
- infrastructuri de producție a energiei – hidro, eoliană, nucleară – gândite în logica tranziției energetice și a securității pe termen lung.
Toate acestea nu se pot face fără politici clare și fără legislație inteligent construită. Iar în secolul XXI, „inteligent construită” înseamnă tot mai mult *sprijinită de inteligență artificială*.
Nu AI-ul va guverna, dar cine guvernează și nu folosește AI-ul ca instrument de analiză, simulare și verificare riscă să rămână prizonierul unui trecut care nu mai există.
Într-o lume în care viteza schimbării crește, întrebarea nu este dacă se schimbă politica, ci cum se schimbă:
– reactiv, forțată de crize,
sau
– proactiv, pe baza unor politici bine gândite, susținute de inteligența artificială și asumate de un guvern cu viziune.
Adevărata miză politică a vremurilor noastre este aceasta:
vom lăsa schimbarea să ne lovească sau vom învăța să o proiectăm?
