Primii zece interlocutori care au avut posibilitatea în urma solicitării făcute să discute telefonic, 1 la 1, cu subsemnatul, au relatat o serie de abuzuri, cele mai multe săvârșite de reprezentanți ai unor instituții ale statului. Conform înțelegerii, ei urmează să îmi pună la dispoziție în zilele următoare și documentele care stau la baza respectivelor plângeri, pe care, desigur, le voi publica în viitorul apropiat.
Precizez că în fiecare zi, inclusiv sâmbăta și duminica, între orele 11 și 12, voi sta de vorbă cu zece persoane care mă solicită în acest sens, așteptându-mă ca și în viitor, dialogurile să fie la fel de interesante și de constructive. Astăzi, s-au înscris până în prezent 9 persoane. Tot 9 persoane sunt deja înscrise pentru ziua de vineri. Aștept pentru azi și vineri cel de-al zecelea solicitant.







