Autoritățile americane au dispus o evacuare a clădirii Pentagonului. Clădirea a fost evacuată parțial. Mai multe echipe speciale se află în interior. Evacuarea de joi vizează mai multe etaje ale uriașei clădiri, informează Mediafax, scrie Știripesurse.
Numeroși angajați au fost scoși din clădirea Pentagonului
Se pare că măsura evacuării a fost dispusă ca urmare a unei probleme la sisteme interne.
Un reprezentant al instituției a declarat că sistemele de protecție au detectat o problemă cu calitatea aerului, care necesită măsuri preventive.
Autoritățile americane au confirmat că investighează un incident cu materiale periculoase la Pentagon, clădirea care găzduiește Departamentul Apărării al SUA.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat că „departamentul execută protocoale standard de protecție, inclusiv un ordin de izolare pentru zona afectată”, conform Al Jazeera.
„Pentagonul are sisteme sofisticate pentru a asigura siguranța clădirii și a ocupanților acesteia. Aceste sisteme au detectat o problemă de calitate a aerului care necesită măsuri de precauție până când vom determina semnificația acesteia”, a explicat Parnell.








