Interviu preluat de pe Juridice.ro
Alina Matei: Multumesc, stimate domnule Sorin Roșca Stănescu, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE. Sunteți jurnalist, ziarist, om de televiziune, blogger, dar și om de afaceri sau om care a cunoscut libertatea din penitenciar. O să le luăm pe rând. Nu știu câtă lume știe, dar dumneavoastră ați urmat cursurile Facultății de Drept, tatăl fiind avocat în Brașov. Cum de nu ați dorit să deveniți chirurg, ca bunicul?
Sorin Roșca Stănescu: Am fost alături de el, de mai multe ori, în spital și am asistat la operații. Deși ulterior la Facultatea de Drept am făcut medicină legală, am știut întotdeauna că nu am destul sânge rece pentru a lua bisturiul în mână și a tăia oameni. În plus, nu am avut aptitudini în materie de chimie. Iar fără chimie ești mort în medicină. Pe de altă parte, la Liceul Sfântul Sava am ales secția uman, m-am îndepărtat deci de științele exacte, am început să scriu poezii, pe care le-am și publicat, și am decis, înainte de a termina liceul, că trebuie să devin jurnalist. În ultima clasă de liceul am asistat la cursuri la facultățile de Filologie, Filozofie și Drept, și am optat pentru Facultatea de Drept. Dar de la început eram hotărât să devin jurnalist, iar nu jurist.
Alina Matei: Vă mai amintiți cursurile de drept penal și drept procesual penal?
Sorin Roșca Stănescu: Perfect! Mi-au plăcut la nebunie! Dar nu la fel de mult cum mi-a plăcut dreptul civil, care este mult mai complex. Sau dreptul constituțional.
Alina Matei: Cum de ați ales calea jurnalismului, dintre multitudinea de profesii pe care le oferea Facultatea de Drept?
Sorin Roșca Stănescu: Facultatea de Drept nu făcea repartiții în jurnalistică. Dar din anul I de facultate, până când am terminat, eu am lucrat ca redactor cu jumătate de normă la revistele studențești „Amfiteatru” și „Viața studențească”. Și acolo am și rămas, în ciuda faptului că, terminând cu media 10, am fost repartizat ca judecător la Sectorul 1 din București. Am fost redactor la aceste publicații până la cutremurul generat de poemele incendiare publicate de Ana Blandiana, când Partidul Comunist a apreciat că suntem o „cloacă de vipere”. Și am fost trimiși toți care încotro.
Alina Matei: Spre deosebire de timpii de azi, ziaristul/jurnalistul de pe vremea comunismului nu avea atâta vizibilitate. Care erau regulile după care se practica profesia atunci?
Sorin Roșca Stănescu: Revistele studențești aveau mult mai multă liberate decât celelalte publicații. Poate din motive de propagandă. Și pentru că nu aveau un tiraj prea mare. Și astfel, în interiorul revistelor „Amfiteatru” și „Viața studențească” a fost creată prima școală autentică de jurnalism. Cei mai mulți dintre colegii mei au devenit ulterior – și unii încă mai sunt – lideri ai presei române, din țară și din străinătate. În general, sub comunism, presa reprezenta o uriașă provocare. Adevărul trebuia exprimat cu mare precauție. Cei mai curajoși dintre noi am căutat însă să lucrăm în secțiile de anchete, iar nu în cele care făceau propagandă. Important de reținut este însă că, spre deosebire de ce se întâmplă acum, atunci toți jurnaliștii aveau o temeinică pregătire superioară. Și o cultură pe măsură.
Alina Matei: Dar astăzi există reguli după care se face jurnalismul?
Sorin Roșca Stănescu: Da. Există. Există coduri deontologice și reguli interne ale redacțiilor, dar care din păcate sunt sistematic încălcate chiar de la managementul editorial. La ordinul patronilor. Situația financiară a jurnaliștilor este atât de dezastroasă, încât libertatea multora dintre ei poate fi efectiv cumpărată.
Alina Matei: Jurnalistul mai are nevoie de tipăritură? Sau se poate exprima oriunde: TV, radio, internet?
Sorin Roșca Stănescu: Oriunde!
Alina Matei: Cum alegeți despre ce scrieți?
Sorin Roșca Stănescu: În primul rând în funcție de ceea ce cred eu că îi interesează pe cititori sau pe telespectatori sau pe cei care îmi accesează „pastilele”. În al doilea rând abia în funcție de ceea ce cred că este cu adevărat important de punctat pentru opinia publică.
Alina Matei: Jurnaliștii au șefi?
Sorin Roșca Stănescu: Cu excepția free-lancerilor, a lupilor singuratici, toți au șefi. Iar peste toți șefii, marele șef e banul. Din păcate!
Alina Matei: În ce relație se află un jurnalist cu adevărul?
Sorin Roșca Stănescu: Dacă crede în ceea ce face, dacă este curajos și dacă este un adevărat jurnalist, într-o relație bună. De simbioză. Sau chiar de osmoză. Dacă nu, nu.
Alina Matei: De ce credeți că intră jurnaliștii în politică?
Sorin Roșca Stănescu: În primul rând, pentru că sunt solicitați. Cu insistență, chiar. În al doilea rând, pentru că au convingerea, care de fapt este o prejudecată, că își pot servi mai bine concetățenii dintr-o poziție de putere politică. Deși, în realitate, puterea presei este mult mai mare.
Alina Matei: Cum s-a ajuns să faceți închisoare? Regretați experiența închisorii?
Sorin Roșca Stănescu: Nu regret nimic. Am avut de câștigat și acolo. Am făcut închisoare pentru că am intrat în conflict cu Traian Băsescu, cu Laura Codruța Kovesi și cu Florian Coldea. Am intrat nevinovat. Am ieșit tot nevinovat. Sau, dacă vreți, vinovat pentru că nu am știut să-mi păzesc spatele.
Alina Matei: Lumea – de la politicieni la românii obișnuiți – vă citește. Este suficient pentru un jurnalist să fie citit sau important e să influențeze, să schimbe?
Sorin Roșca Stănescu: Important e să schimbe. Dar ca să schimbe trebuie să fie citit sau auzit. Ca să fie citit sau auzit, trebuie să fie convingător. Ca să fie convingător, trebuie să fie sincer. Și curajos. Ca să poți să fi sincer și curajos, trebuie să ai conștiință.
Alina Matei: Am observat că vi se spune SRS. Renumele pe care vi l-ați făcut ca jurnalist v-a ajutat sau v-a încurcat în afaceri?
Sorin Roșca Stănescu: Singurele afaceri pe care l-am avut au fost cele de presă. Numele m-a ajutat. Și porecla „Nașul”. Care, în cazul meu cel puțin, după cum observați, nu are o conotație negativă.
Alina Matei: În documentarea cu privire la dumneavoastră, mi-am adus aminte de o poezie a lui Goethe despre ”frunza preistoricului ginkgo biloba, care pare să aibă un lob, dar de fapt are doi: Frunză ce-acest pom împresori/ Dar din Răsărit, aștepți/Ca din tainice-înțelesuri/Să-i încânți pe înțelepți/O făptură ești, ce-ntruna/Despărțită în sine-i, ori/Două, care veșnic una/Ochilor să pară vor?” (poezie găsită în Monștri fabuloși, de Alberto Manguel, Editura Orion, 2023). Așa și dumneavoastră: unii oameni nu au nici un fel de talent, iar dumneavoastră aveți unul, ce în realitate sunt două: imaginația și magia. Ce vă mai doriți de la viață?
Sorin Roșca Stănescu: Ca dragostea pe care eu le-o dau celor din jurul meu să fie împărtășită. Și nu în mod ostentativ.
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J și pentru cei care fac J.
Sorin Roșca Stănescu: M-am luptat extrem de mult și asumându-mi riscuri pentru o justiție puternică și independentă. Nu avem încă așa ceva. Sunt dezamăgit. Dar nu descurajat. Mesajul meu este să ne luptăm în continuare pentru același obiectiv.
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat e vorbă cu mine!
Sorin Roșca Stănescu: Sper să nu fiți cenzurată! Mulțumesc!
