Autor: Cezar Osiceanu
Cine mai știe acest citat celebru? Cine mai știe cine l-a rostit și de ce?
Astăzi când și-a luat adio de la Tarom, pasageri, spoteri și iubitori ai aviație avionul emblemă al companiei alintat Goguta, m-am gândit cumva la aceste cuvinte ale lui Martin Luther King.
Avionul, un Boeing 737 seria 700, înmatriculat YR- BGG a decolat ultima oară de la Otopeni spre “abatorul” de avioane de la Tarbes în Franța, acolo unde va fi tăiat, precum un armăsar pur sânge ajuns mârțoagă nefolositoare și la final compost!
De ce a fost un vis Goguta?
Pentru ca nu se știe prea clar cine și de ce l-a ales pentru a fi vopsit într-un livery albastru și retro precum un vis eminescian care să marcheze la acel moment vârsta companiei Tarom.
Pentru ca am avut un vis, vorba citatului lui Martin Luther King, ca se vor uni macar odată interesele politice (stăpânii de sclavi din discursul lui) cu sclavii (angajații Taromului) pentru a salva compania.
Interesant este ca în Tarom erau două rânduri de fani, unul al Smarandei (porecla avionului Airbus 318 data după numele Smarandei Braescu) și al doilea al lui Goguta. Fanii lor se luptau mereu întrecându-se în pune poze și scrie comentarii cu și despre cele două avioane.
Goguta a fost un avion care nu a avut evenimente majore sau avarii grave. Este bine să știe toată lumea că Boeing este un avion cu manșă iar AirBus este pilotat cu un joystick. Prin urmare, limitările pe care le are avionul Airbus pentru piloți nu apar la Boeing, în general. Și de aceea Goguta a fost pentru toți și mamă, și tată, și casă, și școală, și prieten.
Pentru mine a fost și mai special pentru ca primul meu zbor la manșa unui Boeing 737 a fost cu el. Și asta nu se uită niciodată! Este ca o ștampilă pusă pe plicul vieții tale de pilot !
Pentru alții a fost avionul primei lor călătorii aeriene!
Încă un cui în sicriul Taromului
De ce încă un cui?
Pentru ca volens nolens Tarom trebuie să recunoaștem ca grație intereselor politice care au numit manageri schimbați vorba lui Victor Ponta mai des ca pe ciorapi, este acum nu cu un picior în groapă ci cu ambele!
Cu bugetul respins de ministrul USR-ist Miruta, cu o încărcare de 62% doar (conform știrilor din presă și a comunicatelor oficiale ale viceprim-ministrului Oana Gheorghiu), cu o flotă de doar 3 ATR-uri 72-600 care mai zboară și 4 Boeinguri 737-800 (în leasing), cu datorii și pierderi mari, incapabilă să facă profit operațional conform analizelor publicate, spartă pe bucăți pentru a fi vândută, Tarom urmează traseul obișnuit al tuturor companiilor de stat românești, în ciuda eforturilor personalului angajat
Uitându-ma la ultima decolare de la Otopeni a lui Goguta, îmi vin în minte dureros de tare, versurile nemuritorului Eminescu parafrazate astfel:
“Și s-a dus iubirea noastră,
Floare pasăre albastră, floare pasăre albastra! “
Și pentru ca numele de scenă a lui Goguta, Craiova, m-a dus direct cu gândul la Coloana Infinitului pe care curg lacrimile neputinței noastre de români precum o ploaie de stele cu nume de aviatori pe ele!
Dumnezeu să te aibe în pază Goguta acolo sus în Raiul avioanelor !







