Poliţia Română avertizează asupra unei noi metode de înşelăciune prin metoda ,,Trading Scam”. Înşelătoriile prin trading scam au devenit din ce în ce mai răspândite în contextul investiţiilor în criptomonede şi pe piaţa de capital din România. Aceste fraude sunt elaborate şi adesea par foarte convingătoare, ceea ce le face greu de detectat de către persoanele vătămate. Scopul acestor înşelătorii este de a sustrage sume mari de bani de la victime (investitori neavizaţi), promiţându-le câştiguri mari şi rapide.), conform unui comunicat recent de pe site-ul instituţiei, scrie ZF.
Această înşelăciune exploatează numele companiilor româneşti, larg cunoscute, în care populaţia are încredere şi care cu greu pot falimenta.
Anunţurile sunt vizibile pe reţelele de socializare şi promit câştiguri uriaşe pentru cetăţenii care investesc în acţiunile companiilor, câştiguri care nu sunt fezabile. În unele cazuri, în reclame sunt folosite imaginile unor celebrităţi. Utilizatorii care accesează aceste reclame sunt redirecţionaţi către un site fals, care imită paginile oficiale ale companiilor cunoscute, fiind astfel convinşi să îşi introducă datele de contact. Ulterior, persoanele sunt abordate de un presupus reprezentant al companiei.
Majoritatea victimelor sunt persoane vârstnice, mai puţin familiarizate cu tehnologia. Autorii le cer acestora să instaleze aplicaţii de acces la distanţă, sub pretextul de a facilita procesul investiţional.
Odată obţinut accesul, autorii pătrund în aplicaţiile bancare ale victimelor, sustrăgând economiile acestora şi, în unele cazuri, contractând credite în numele lor. Acest tip de fraudă a lăsat mulţi pensionari fără economii şi cu datorii substanţiale pe termen lung.
Un exemplu de astfel de anunţ: „În ianuarie 2023, Parlamentul a mandatat compania… să creeze un proiect prin care cetăţenii să poată folosi resursele naţionale, susţinute de companie, pentru a asigura un nivel de trai de calitate. Oricine poate începe să investească cu 1.200 RON, cumpărând acţiuni la companie şi poate începe să câştige de la 10.000 RON în fiecare lună”.
Aşadar, utilizatorii sunt îndemnaţi să investească 1.200 de lei, cu promisiunea unui câştig de 10.000 de lei pe lună. Mai mult, aşa-zişii câştigători povestesc cum au primit sume de bani uriaşe.
Acţiunile la diverse companii, atât locale, cât şi din străinătate pot fi achiziţionate numai prin intermediul unui broker/intermediar.
Mai jos găsiţi lista pusă la dispoziţie de Bursa de Valori din Bucureşti cu toţi intermediarii autorizaţi şi top 10 intermediari, în funcţie de valoarea tranzacţionată pe lună şi pe an, prin intermediul cărora se pot achiziţiona acţiunile la companiile româneşti.
https://m.bvb.ro/Intermediaries/ListOfIntermediaries/GeneralIndex – toţi intermediarii.
https://m.bvb.ro/Intermediaries/ListOfIntermediaries/TopOfIntermediaries – top intermediari.
Achiziţionarea de acţiuni la diverse companii româneşti sau din străinătate poate aduce un surplus financiar investitorului, dar, în acelaşi timp, în funcţie de momentul investiţional şi în cazul în care nu sunt cunoscute principiilor de utilizare a pieţei de capital, se pot acumula pierderi financiare pentru investitor.
Totodată, investiţiile în active mobiliare trebuie alese în funcţie de apetitul la risc al fiecărei persoane, motiv pentru care recomandăm ca alegerile investiţionale să fie efectuate după implementarea unor cunoştinţe financiare dobândite prin urmarea unor cursuri, studierea unor cărţi de specialitate sau după apelarea la un specialist.
Un consultant financiar este un profesionist specializat în oferirea de sfaturi şi soluţii personalizate pentru gestionarea eficientă a finanţelor personale. Acesta analizează situaţia financiară a clienţilor, identifică obiectivele acestora şi dezvoltă strategii pentru a le atinge.
De asemenea, în cazul în care nu aveţi cunoştinţe minime despre tranzacţiile de pe piaţa de capital, vă recomandăm să apelaţi la fonduri de investiţii autorizate, (GHIDUL INVESTITORULUI ÎN FONDURI DE INVESTIŢII: https://asfromania.ro/uploads/articole/attachments/6058781ab5ae4219023012.pdf )
Ţineţi cont de faptul că, în comiterea infracţiunilor, autorii folosesc diverse metode pentru a-şi induce în eroare victimele. Printre cele mai comune tehnici se numără:
1. Crearea de site-uri şi platforme de trading frauduloase, care pot arăta aproape identic cu site-urile legitime, folosind un design atractiv, pentru a induce în eroare utilizatorii şi pentru a obţine informaţiile personale şi financiare;
2. Autorii se folosesc de celebrităţi, propagând fotografii şi activităţi ale acestora pe materialele promoţionale, însă care nu garantează că acestea susţin sau sunt implicate în companie. Aceasta este o metodă utilizată pentru a câştiga încrederea victimelor;
3. Utilizarea inteligenţei artificiale, mod de operare intitulat „deep fake”, care poate genera o imagine sau un videoclip al unei persoane (de exemplu, o celebritate, politician sau orice persoană publică în care populaţia unui stat are încredere), care spune sau face lucruri pe care în realitate nu le-a întreprins. Această tehnică este realizată prin combinarea şi analizarea unui volum mare de date vizuale şi audio ale persoanei ţintă, generând noi imagini şi sunete care imită fidel caracteristicile originale;
4. Autorii contactează victimele prin apeluri telefonice, mesaje text (SMS sau prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie) sau email-uri, încercând să le convingă să investească sume mai mari de bani ori să obţină detalii despre conturi bancare sau portofele de criptomonede;
5. Victimele sunt asigurate că nu au nevoie de cunoştinţe de trading, deoarece totul este automatizat, tactică menită să atragă investitori fără experienţă;
6. Victimele sunt îndemnate să descarce aplicaţii de control la distanţă, care le oferă autorilor acces complet la computerul lor, pentru a transfera bani. Astfel, autorii pătrund în aplicaţiile bancare ale victimelor, sustrăgând economiile acestora şi, în unele cazuri, contractând credite în numele lor;
7. Autorii promit preţuri incredibil de mici şi randamente extrem de mari (oferte prea bune pentru a fi adevărate), de exemplu, o creştere de 500% sau venituri lunare care, în unele cazuri, sunt mai mari decât sumele de bani depuse pe platformă, promisiuni care sunt folosite pentru a atrage investitori;
8. Victimelor li se cere să plătească sume suplimentare de bani înainte de a putea retrage fondurile investite;
9. Autorii solicită sume suplimentare de bani sub diverse pretexte (diferite comisioane sau diverse taxe solicitate de bancă sau de către o autoritate financiară), până în momentul în care victimele îşi dau seama că au fost înşelate.
În continuare, descriem şi recomandăm mai multe metode de prevenţie, astfel încât cetăţenii de bună-credinţă să nu dea curs acestor solicitări:
1. Verificaţi legitimitatea site-urilor şi căutaţi informaţii detaliate despre platformele de trading înainte de a investi, asigurându-vă că deţin detalii de contact clare şi verificabile;
2. Ignoraţi materialele promoţionale cu celebrităţi în care sunt propuse anumite investiţii. Nu vă bazaţi pe astfel de apariţii în materialele promoţionale. Verificaţi din surse independente dacă aceste persoane publice chiar susţin compania;
3. Nu furnizaţi informaţii personale sau financiare şi fiţi sceptici la apelurile şi email-urile prin care sunt solicitate date sensibile;
4. Evitaţi aplicaţiile de control la distanţă şi nu le descărcaţi niciodată la cererea altor persoane. Acestea sunt adesea folosite pentru a vă accesa datele şi fondurile;
5. Fiţi sceptici la promisiuni de câştiguri mari. Dacă o ofertă pare prea bună pentru a fi adevărată, probabil că este o înşelătorie, prin urmare, analizaţi cu atenţie şi cereţi sfatul unui specialist financiar;
6. Înainte de a face orice investiţie, documentaţi-vă temeinic şi verificaţi recenziile şi istoricul companiilor în care doriţi să investiţi.
Înşelăciunile de tipul „trading scam” reprezintă o ameninţare serioasă pentru cetăţenii care vor să-şi mărească patrimoniul prin investirea economiilor.
Educaţia şi vigilenţa sunt cele mai bune arme împotriva acestor tipuri de fraude şi, prin respectarea măsurilor de precauţie menţionate mai sus, cetăţenii se pot proteja mai bine şi pot să se asigure că investiţiile lor sunt reale.

