Interesant de văzut care este legătura între propozițiile de mai jos: Radu Dinel Miruță, ministrul demis al Apărării, a mințit de au înghețat apele; Uniunea Europeană a încheiat un acord militar cu Ucraina vizând dezvoltarea tehnologiei și producției de drone. Dan Dungaciu solicită ca România să nu mai plătească niciun ban pentru războiul din Ucraina; Uniunea Europeană a decis să ajute Ucraina cu încă un miliard de euro în războiul dronelor purtat de Kiev.
Să încercăm, în cele ce urmează, să răspundem la întrebarea de mai sus, stabilind relația dintre cele câteva afirmații. Dan Dungaciu, analist de marcă, în special în domeniul politicii externe, și unul dintre cei mai importanți lideri AUR, atrage atenția, din nou, asupra crizei economice și financiare cu care ne confruntăm, dincolo de criza politică, și solicită ca, în perioada următoare, să fie sistat orice ajutor furnizat Ucrainei. El crede – și pe bună dreptate – că, în viitor, soluția optimă constă în cooperări în beneficiul ambelor părți. Semnalul de alarmă este corect. Astăzi, fiecare român care a împlinit 18 ani este dator cu circa 15 mii de euro, în baza datoriilor făcute în mod iresponsabil de ultimele guverne. Se subsumează acestui semnal de alarmă întreaga situație rezultată începând din data de 15 iulie, prin semnarea, în premieră absolută, a acordului dintre Uniunea Europeană și Ucraina în domeniul dezvoltării tehnologiei și producției de drone de atac și de drone de apărare.
Cu această ocazie am aflat uluiți că ministrul demis al Apărării, Radu Dinel Miruță, a mințit în mod repetat, cu o nerușinare tipică activiștilor de vârf USR. El a afirmat, insistând asupra acestui subiect, cu zile și săptămâni în urmă, că România și Ucraina ar fi încheiat un acord de cooperare în domeniul dezvoltării, în România, a producției de drone, în baza tehnologiei performante a Kievului. Această gogoașă ar fi trebuit să fie dezumflată prompt de președintele numit, Nicușor Dan. Acesta însă a preferat să lase minciuna să circule liberă. Acum s-a aflat că nu există în acest sens niciun acord și cu atât mai puțin vreo societate mixtă sau măcar vreun proiect implementat în România. Singurul mod de cooperare cu Ucraina, în acest domeniu, va avea loc în baza acordului militar încheiat de UE cu Volodimir Zelenskiy în urmă cu o zi și care, într-un fel sau altul, ar putea viza și țara noastră.
Până când vom intra în detaliile acestui acord, cred că este necesar să evidențiez două detalii importante. Primul este că nu este perfectată o înțelegere pur comercială între două părți, ci avem de-a face cu o înțelegere din domeniul militar, în care una dintre părți – respectiv Uniunea Europeană, din care facem și noi parte – furnizează Ucrainei, în mod suplimentar, spre disperarea lui Dan Dungaciu, încă o susținere financiară de un miliard de euro – de astă dată pentru dezvoltarea tehnologiei și producției de drone. Al doilea detaliu, cu ghilimelele de rigoare, este însă extrem de important. Avem de-a face cu o raritate rezultată în urma desfășurării celui mai lung război din istoria ultimei sute de ani, care deja are o durată de aproape cinci ani și nu mai reprezintă de mult minciuna proferată de Vladimir Putin privind „operațiunea militară specială”. În acest război, care în mare măsură a devenit unul în care dronele de atac și de apărare trec pe primul plan, Ucraina a reușit performanța de a deveni cel mai important jucător din lume. Cu ajutorul dronelor, Ucraina este în măsură să contracareze în mod eficient nu numai ofensivele, de acum aproape isterice, ale Armatei Federației Ruse, ci și să lovească în profunzime și cât se poate de eficient teritoriul statului agresor. Fără a mai intra în alte detalii, din această perspectivă, eu unul fac precizarea că, în principiu, este un fapt pozitiv că sistemele de apărare ale Uniunii Europene încearcă să se adapteze, să își dezvolte tehnologia și producția de drone, beneficiind de asistența calificată a specialiștilor ucraineni și, în felul acesta, să-și consolideze propriile sisteme de apărare. Și asta chiar dacă întreaga operațiune ne costă, cel puțin pentru început, pe toți, încă un miliard de euro.
Cât privește acordul încheiat în 15 iulie, acesta prevede crearea de întreprinderi mixte între Ucraina și statele UE, transferul de tehnologie și creșterea rapidă a producției până la sfârșitul acestui an, urmând ca, până în 2028, cooperarea să se extindă și în domeniul rachetelor antibalistice. Dacă această cooperare, și numai dacă ea va fi făcută pe baze reciproc avantajoase, acordul este pozitiv și se cuvine să îi acordăm atenția cuvenită și susținerea noastră, inclusiv sub aspect financiar. Nu putem însă, sub nicio formă, neglija interesele cu totul și cu totul specifice și speciale ale României în crearea unui sistem eficient de apărare și, la nevoie, de ripostă, în acest război al dronelor, în care se confirmă, între altele, și principiul enunțat de marele Napoleon Bonaparte, și anume că „cea mai bună apărare e atacul”.







