joi, iulie 9, 2026

Norocul lui Macron a rămas pe trotuar la Ankara

În timp ce președintele în exercițiu al Franței, Emmanuel Macron, împodobit cu ochelari de soare, făcea jogging prin Ankara din rațiuni domestice și de imagine, Curtea de Apel de la Paris a luat o decizie care poate schimba radical situația politică din 2027, când urmează să aibă loc alegeri pentru Palatul Élysée. Când nimeni nu se mai aștepta, cu excepția celor foarte optimiști, Marine Le Pen, taxată drept ultraextremistă, reintră în cursă și încă pe primul loc.

Curtea de Apel din Paris a menținut condamnarea lui Le Pen pentru deturnare de fonduri ale Parlamentului European, taxată de mulți analiști nu numai drept excesivă, ci mai ales drept o manipulare politică menită să scoată din cursă cel mai important candidat potențial. Aceeași Curte de Apel i-a redus pedeapsa complementară prin care nu putea să candideze pentru o funcție publică, astfel încât Marine Le Pen devine eligibilă pentru 2027. Este condamnată la trei ani de închisoare, dintre care doi ani cu suspendare, iar un an este considerat executat prin arest la domiciliu. Trebuie să plătească o amendă de 100 de mii de euro, evident excesivă, dar suspendată conform legii franceze. Cea mai scandaloasă prevedere a sentinței Curții de Apel din Paris este că viitoarea candidată prezidențială, posibil și viitorul președinte al Republicii Franceze, trebuie să poarte brățară electronică un an, deci inclusiv atunci când probabil își va exercita cea mai importantă funcție în stat.

Marine Le Pen este cotată la 32-34% din voturi, conform cercetărilor de piață, ea preluând astfel scorul pe care până la această sentință l-a deținut Jordan Bardella, surclasându-și de la distanță principalul opozant de centru-dreapta, Édouard Philippe, care, conform sondajelor, în primul tur nu va obține decât 19-23%. În turul doi însă, situația se va echilibra, Marine Le Pen având șanse reale să câștige, dar la mustață, întrucât celelalte electorate se vor coaliza împotriva ei.

De ce insist, în definitiv, asupra acestor detalii politice și juridice care în aceste zile se află pe primul plan al agendei cetățenilor Republicii Franceze? Din două motive. Primul este că, aproape la indigo cu precedentele din România, prin intermediul justiției, și acolo, cum s-a întâmplat și aici, s-a încercat, în baza unei condamnări cu evidente conotații politice, scoaterea din joc a principalului candidat. Le Pen a fost condamnată la închisoare și în viitor poartă brățară electronică, sub motiv că din fondurile UE destinate activității europarlamentarilor ar fi plătit consilieri care, în realitate, s-ar fi ocupat nu de Parlamentul European, ci de partid. Ca să nu ne lase memoria, să ne reamintim că printr-un mecanism asemănător s-a declanșat și scoaterea din joc a lui Liviu Dragnea.

Dincolo de conotațiile juridice, există și importante conotații politice care mă îndeamnă să presupun că România a funcționat ca un poligon de încercare pentru politica de pe malul Senei. Pentru că mai întâi aici, sub îndrumarea lui Emmanuel Macron, alergătorul din Ankara, serviciul secret al Republicii Franceze a reușit să determine autoritățile – în speță, Curtea Constituțională – să îl scoată din joc pe cel mai calificat candidat prezidențial, chiar înainte de finalizarea turului doi, atunci când conducea detașat, sub pretextul încă de nimeni dovedit că domnul Călin Georgescu ar fi influențat în mod artificial și fraudulos voința electoratului. Tot ce se poate însă ca la Paris, deznodământul să fie altul, marcând o schimbare radicală, considerată de mulți dramatică, a politicii interne și externe a Franței.

Post Scriptum: Nu o cunosc pe Marine Le Pen, la fel cum nu l-am cunoscut pe Călin Georgescu. Ceea ce știu însă cu certitudine și susțin până la capăt este că, într-o democrație, este de nepermis ca voința electoratului să fie violată.

Sorin Rosca Stanescu
Sorin Rosca Stanescu
"pentru a anticipa viitorul, trebuie sa cunoastem prezentul"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Din aceeasi categorie

Ia pastila SRS

Ultimele articole