Tot de la Cotroceni, tot din rândul mult prea înțelepților consilieri prezidențiali, a fost lansat în această săptămână un nou scenariu. Halucinant, la fel cum au fost și cele conform cărora Klaus Iohannis urmează să devină ba șef suprem NATO, ba șef suprem UE. Acum aflăm că acesta intenționează, împins de la spate de echipa sa, să devină șeful Executivului. După alegeri.
Klaus Iohannis a avut mai multe guverne „ale lui”. Numai în ultimii aproape cinci ani, au fost două guverne Orban, un guvern Cîțu, un guvern Ciucă și un guvern Ciolacu. În total, cinci bătute pe muchie. Unul mai destoinic decât altul. Dirijate ceas de ceas de la Cotroceni. Am putea trage așadar ușor concluzia că domnul Klaus Iohannis crede sincer, susținut la unison de consilierii și fanii săi, că este cât se poate de priceput în conducerea administrației publice centrale. Depinde cum îi măsurăm calitățile. Dacă raportăm răspunsul la atenția care ni se acordă în plan geopolitic de către partenerii noștri din NATO și UE, atunci „guvernele președintelui” și implicit Klaus Iohannis merită nota maximă. Am fost realmente în acest interval de timp băgați în seamă. Desigur, asta ne-a cam costat. Am plătit în avans și mai mult decât făcea și fără a respecta legea offset miliarde și miliarde de euro pentru a ne dota, acum și mai ales în perspectivă, cei circa 40 de mii de combatanți cu care ar trebui să facem față unui eventual atac rusesc. Am încheiat fel de fel de înțelegeri secrete și nesecrete, potrivit cărora niciun cetățean american care circulă fără viză când vrea și cât vrea prin România nu răspunde penal în fața autorităților noastre dacă săvârșește vreo infracțiune. Fie ea și crimă. Nu știm, pentru că nu trebuie să știm, cât Dumnezeu ne costă bazele americane și bazele NATO din România și dacă cândva vom putea obține și beneficii, altele decât securitatea despre care ni se tot vorbește. Nu știm nici măcar cât ne-a costat până în prezent proiectul science-fiction al microcentralelor atomice localizate în mod total greșit sub aspect geologic la Doicești. Nu știm multe, dar totuși știm că prin semnătura sa asumată în numele Guvernului, fără vreun acord al Parlamentului, am perfectat un acord complex de securitate cu statul ucrainean, care în orice moment ne poate împinge într-un război. Trăgând după noi eventual și NATO. Și fără a epuiza lista, habar nu avem cât timp vom mai plăti dobânzi la dobânzi, pentru zecile de miliarde împrumutate de „guvernele sale”, la cele mai mari costuri din Europa și câte generații de sacrificiu vor exista, pentru a ne reveni la normal.
Aceasta ar fi, să spunem, jumătatea plină a paharului. Despre jumătatea goală vorbește de la sine starea dezastroasă a învățământului românesc, o rușine care n-a mai existat de două secole sau poate niciodată, cu 40% dintre tineri care nu merg nici la școală și nici nu muncesc. Sau apa de băut, adusă cu sacaua în acest an de grație în aproape 200 de localități. Sau energia, care se oprește, deși – nu-i așa? – eram grație înțelepciunii „guvernelor sale” cel mai important hub european. Precum tot un măreț hub am devenit și în ceea ce privește gazele naturale, pe care le exploatează și le vând alții nu pe bursa din București, ci pe bursa din Viena. Și atâtea altele.
Acum, ca să tragem o concluzie, mai trebuie să precizăm că, pentru încununarea meritelor sale, domnul Klaus Iohannis, ca să fie numit premier, va avea musai nevoie de „președintele său”. Acesta urmând să fie generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Pe care, încălcând grav protocolul, l-a trimis pe invitația sa la reuniunea de gală organizată de Joe Biden cu toți șefii de state NATO. Motiv pentru care Ciucă nu a trecut de portar. Dar să trecem peste acest detaliu. Ciucă, odată devenit președinte, se va consulta cu partidele parlamentare cât ai zice „pește” și-l va desemna pe Klaus Iohannis candidat pentru poziția de premier al României. „Premierul” lui Ciucă va trebui însă să mai îndeplinească o condiție pentru a fi uns în această calitate. Să fie votat de o majoritate parlamentară. Care majoritate? Răspunsul la această întrebare rămâne suspendat. Ca de altfel și răspunsul la întrebarea dacă „ostașul în fruntea țării” va fi același cu noul președinte al României. Dar dacă totuși se întâmplă, cine știe ce ar mai putea urma? Poate o modificare a Constituției. Urmată de o nouă rocadă pe rețeta Putin-Medvedev. După care „președinte pe viață”. Ca Xi Jinping.


Singura lege de INFIINATARE a Romaniei este Legea 363 din 1947 DE CONSTITUIRE a STATULUI ROMAN ! Aceasta lege superioara oricarei CONSTITUTII, NEABROGATA EXPRES in 2022, ABROGAREA FIIND DOAR EXPRESA DINTOTDEAUNA, este violata din 1965 si in 2024. Consiliul Legislativ in 2017 a recunoscut ca Legea 363 din 1947 NU ESTE ABROGATA EXPRES. ABROGAREA a fost dintotdeauna doar expresa nu a existat si nu exista abrogare ˝IMPLICITA˝ . Daca in 2024 NU ESTE ABROGATA EXPRES, este IN VIGOARE si trebuie emisa CONSTITUTIE in TEMEIUL LEGII de INFIINTARE a STATULUI ROMAN ! In 2018 Monitorul Oficial a atestat ca NU EXISTA LEGE de INFIINTARE STAT in afara de LEGEA 363/1947 violata si azi incepand cu anul 1965, NU ESTE INFIINTATA POLITIA ROMANA si nici ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA. CONSTITUTIA RPR din 1952 a fost emisa in baza Legii 363/1947 de constituire a Statului Roman .
Suntem singura tara de pe Terra care a fost condusa si este de un ONG !!!!! udmr este un ONG care a fost si este ilegal la conducerea tarii !!! Care este Legitimitatea Legilor votate cu ajutorul acestui ONG !?
Citez din Wikipedia:
„Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale. Actuala Constituție a României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.” – TOT ÎN ACELAȘI AN CÂND NE-AM TRANSFORMAT ÎN COLONIE PRIN LEGEA 28 15/03/1991! : https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/1476
Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituției României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României.Conform avocatului constituționalist Eleodor Focșeneanu, Constituțiile României din 1991 și 2003 NU SE BUCURĂ DE LEGIMITATE ȘI NU AU INTRAT NICIODATĂ ÎN VIGOARE, fiindcă:
– au fost încălcate actele emise de Frontul Salvării Naționale în zilele Revoluției, anume Decretul-Lege nr.2/27 decembrie 1989 care stipula că „sunt și rămân desființate toate structurile de putere ale fostului regim dictatorial”, adică inclusiv Constituțiile din perioada comunistă, forma de guvernământ republicană și funcția de Președinte al României;
– adoptarea „Constituției României 1991” s-a făcut fără respectarea prevederilor legii anterioare (care, în momentul 1991, era Constituția României din 1923);
– au existat numeroase nereguli grave, consemnate oficial și pe deplin verificabile, în lucrările Adunării Constituante;
– Constituția României 1991 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, așa cum cere legea (fusese publicat numai un proiect al său).”
DECI NOI NU AVEM „STAT” ÎNFIINŢAT JURIDIC ȘI NICI CONSTITUŢIE
NOI SUNTEM ȘI LA ORA ACTUALĂ REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ, NU „SOCIALISTĂ”
NU SUNTEM NICI „ROMÂNIA”
„ROMÂNIA INC” ESTE CORP0RAŢIA LOR
asa zisele „institutii” NU pot prezenta urmatoarele :
1. Actul de constituire al xxxxxxxxxxxxxxxxxcare sa contina in clar :
2. Daca xxxxxxxxxxx este de jure sau de facto;
3. Daca xxxxxxxxxxxx este Persoana Juridica de drept public sau privat;
4. Dovada denumirii (STATUTUL) si sediul, patrimoniul precum si alte atribute de identificare ale xxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxx
5 Cine sunt fondatorii Persoanei Juridice xxxxxxxxxxxxxxxxxx?
6. Domeniul de activitate al xxxxxxxxxxxxxxxxxx;
7. Durata de infiintare a persoanei juridice xxxxxxxxxxxxxxx ;
8.Daca Persoana Juridica xxxxxxxxxxxxxxx este inregistrata;
9.Daca xxxxxxxxxxx are personalitate juridica ;
10.La ce data a dobandit xxxxxxxxxxxx capacitate de folosinta si care este continutul capacitatii de folosinta?
11.Care sunt activitatile autorizate pe care le desfasurati in cadrul xxxxxxxxxxxxxxx ?
Va multumesc pentru atentie !!!