duminică, iulie 19, 2026

Dobânda afişată în România pentru un credit de nevoi personal începe de la 6,5%. Realitatea este că, cel puţin în România, dobânzile afişate sunt departe de nivelul real, care trece uşor de 10% şi poate să ajungă şi la valori de 20%

♦ Faţă de ţări din vest precum Germania şi Franţa, România are o dobândă mai mare ♦ Deşi faţă de Italia dobânda în România este mai mică, diferenţa pentru acelaşi credit de nevoi personale la rată este de 3 euro ♦ Comparativ cu alte state din regiune, România pare că are o dobândă mai mică, dar şansele ca orice client să beneficieze de această dobândă sunt aproape inexistente, scrie ZF.

Creditele de nevoi personale întotdeauna au avut o dobândă mai mare, inclusiv din cauza perioadei maxime pe care pot fi acordate, care nu poate fi mai mare de 5 ani, dar şi a costurilor, comisioanelor şi riscul pe care îl prezintă clienţii băncilor. Astfel, faţă de un credit ipotecar care este pe o perioadă de regulă de 30 de ani, în cazul creditului de nevoi personale, în România dobânda pleacă „în teorie şi pe hârtie“ de la 6,5%, dar întrebarea este de câte ori cineva poate chiar beneficia de o dobândă de 6,5%.

Valentin Anghel, CEO al AVBS Broker de Credite, a explicat pentru ZF că şansele ca cei care apelează la un credit de nevoi personale să beneficieze de dobânzile de la care pornesc ofertele băncilor, respectiv 6,5% în cazul României, sunt foarte mici.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Din aceeasi categorie

Ia pastila SRS

Ultimele articole