Am dezvoltat în ultimele zile un scenariu conform căruia guvernul Ilie Bolojan va da în primire în această toamnă, după ce curba de sacrificiu pe care a impus-o românilor își va produce primele efecte nefaste. Un lider de marcă AUR și, în același timp, un analist de excepție susține contrariul: coaliția va guverna, afirmă Petrișor Peiu, încă 3 ani și jumătate. Pun față în față, în continuare, cele două scenarii.
Nu voi dezvolta în exces teza pe care eu o susțin, pentru că am mai făcut acest lucru atât în editorialele publicate pe Corectnews, cât și în numeroasele mele intervenții pe canalele televiziunilor de știri. Am spus și susțin în continuare că, pentru prima dată în istoria României și poate în istoria întregii Europe, o administrație publică centrală va fi dată de pământ cu administrația publică locală. Am mai explicat de ce cred eu că primarii din toate partidele, dar în special miile de primari din localitățile rurale și din orașele mici, supuși unei presiuni extraordinare din direcția comunităților de cetățeni pe care îi reprezintă și nemaiavând la dispoziție nici beneficiile Programului Național de Redresare și Reziliență, care a fost sistat, și nici avantajele programului Anghel Saligny – apă, canal, drumuri și energie –, care a fost dramatic diminuat, vor declanșa, de voie, de nevoie, o amplă și viguroasă operațiune la nivel național de decapitare a unui guvern și a unei guvernări care nu le mai reprezintă interesele.
Mai adaug astăzi încă un nou argument și anume cel legat de indisponibilizări. Inevitabil, prin măsurile adoptate de regimul Ilie Bolojan, vor exista sute de mii de persoane care vor fi disponibilizate, în special din mediul public, și care, în mod normal, ar trebui să-și găsească un refugiu pentru a supraviețui în mediul privat. Numai că mediul privat, în condițiile în care guvernul nu a lansat și nu are de gând să lanseze niciun program de dezvoltare a României, de dinamizare a unei creșteri organice, este la rândul lui lovit, culcat la pământ și adus în stare de faliment. Îi rog pe cei care citesc această analiză să-și imagineze ce se întâmplă în aceste zile cu mii și mii de societăți cu capital privat, de mici dimensiuni, dar până mai ieri extrem de dinamice, care supraviețuiau de pe urma aplicării programului Anghel Saligny sau a utilizării unor fonduri din PNRR, la care, până nu de mult, s-au adăugat și fonduri financiare puse la dispoziție de către guvern. Efortul de imaginație nu este excesiv. Cele mai multe societăți comerciale, dacă nu au intrat deja, intră în faliment. Pentru că nu mai primesc bani nici măcar pentru lucrările deja efectuate, ca să nu mai vorbim de cele care de-abia fuseseră contractate. Vor fi sute și sute de mii de disponibilizări din sectorul privat. Numai o minte bolnavă își mai poate imagina că acest sector privat, lovit mortal, va mai fi capabil în perioada următoare să absoarbă forța de muncă disponibilizată, rațional sau alandala, prin deciziile adoptate de administrația publică centrală.
Din aceste motive și din multe altele, pe care urmează să le dezvolt cu altă ocazie, am convingerea că, la nivel social și politic, se va declanșa foarte curând un tsunami care va da cu roțile în sus guvernul Bolojan și, prognozez eu, că va genera fracturarea coaliției aflate la guvernare. Și că va urma o altă majoritate parlamentară.
Petrișor Peiu, care, pe lângă calitățile sale excepționale de analist economic și politic, mai beneficiază și de o aprofundată experiență parlamentară la zi și cunoaște, prin urmare, resorturile care determină deciziile, uneori dramatice, pe care trebuie să le ia, în condițiile date, deputații și senatorii, crede că majoritatea parlamentară nu va putea fi dată peste cap. Din simplul motiv că deputații și senatorii coaliției nu vor vota niciuna dintre moțiunile de cenzură, nici cele care urmează să fie depuse acum, nici cele viitoare, atunci când, din nou, guvernul își va asuma răspunderea. Dorința acestora de a rămâne la putere va fi mai puternică decât presiunea în sens contrar a electoratului care i-a ales. Mai mult chiar, Petrișor Peiu crede, așa cum credeam și eu până în urmă cu câteva luni, că este cu desăvârșire exclus să se ajungă în situația extremă în care votul parlamentarilor să genereze mai mult decât o cădere de guvern și chiar declanșarea alegerilor anticipate printr-o nevotare repetată a unui eventual nou premier. Mă grăbesc să adaug faptul că, în urma unei convorbiri telefonice pe care am avut-o ieri seară cu el, Peiu nu a exclus totuși eliminarea din ecuație a lui Ilie Bolojan, dar a susținut că, într-o asemenea eventualitate, acesta va fi înlocuit printr-un nou personaj, reprezentând însă aceeași coaliție.
Prin urmare, Petrișor Peiu consideră că nu interesul național și nici presiunile venite de jos în sus – ale populației, ale sindicatelor, ale mediului de afaceri, ale primarilor, ale nenumăratelor categorii socio-profesionale nemulțumite – vor prima și își vor produce efectele, ci mai degrabă dorința deputaților și senatorilor de a supraviețui politic. Și că această situație se va perpetua, eventual ciclic, încă trei ani și jumătate.
Petrișor Peiu consideră că, la capătul acestei perioade, dacă AUR va gestiona așa cum trebuie lucrurile, acest partid va fi capabil să câștige următoarele alegeri cu un procent de peste 50%. Mă tem ca nu care cumva această opinie să prevaleze în politica promovată de liderul AUR, George Simion. Opinia publică se întreabă de mai mult timp și pe bună dreptate de ce acesta, dincolo de moțiunile de cenzură inițiate de partid, nu acționează mai energic pentru a-și mobiliza activul politic și pentru a mobiliza masele populare, din ce în ce mai nemulțumite, în direcția răsturnării guvernului Bolojan. Poate că pur și simplu AUR așteaptă să-i pice din cer, în mod natural, fructele puterii. Poate că George Simion are motivele lui, împărtășite și celor mai apropiați colaboratori, sau poate neîmpărtășite nimănui, de a acționa cu maximă prudență și de a nu apăsa sub nicio formă pedala de accelerație.
Ce se întâmplă însă cu suferințele cetățenilor? Cu profundele răni produse în organismul viu al națiunii române? Lăsăm aceste răni să sângereze în continuare, din ce în ce mai abundent, sau ne asumăm riscul de a aduce România de urgență în blocul operator, de a o supune unei terapii de șoc, de astă dată nu malefice, ci benefice, și de a îndrepta lucrurile acum, în acest an și nu peste trei ani și jumătate? Inevitabil, această polemică va continua.
