sâmbătă, iulie 18, 2026

Anchetă ASE generată de o pastilă SRS

Într-o pastilă postată ieri, am semnalat un fapt deosebit de grav. Studenților din anul terminal de la ASE li s-a promis un punct suplimentar la notă dacă participă la o dezbatere electorală unde a fost promovat Nicușor Dan în detrimentul lui George Simion. Cu o promptitudine remarcabilă și pe drept cuvânt, profesor doctor Niculae Istudor, rectorul ASE, m-a contactat și mi-a dat asigurări că nimeni din conducerea institutului de învățământ superior nu a promovat și nu a autorizat așa ceva. În acest sens, mi-a trimis și un drept la replică, pe care îl public mai jos.

În cursul dimineții de azi, într-o amplă discuție telefonică, domnul rector m-a informat că a depistat câteva cadre didactice care au încălcat grav normele de conduită, promovând respectiva dezbatere electorală neautorizată și, ca urmare, el a sesizat Comisia de Etică, care a declanșat o anchetă pentru a-i sancționa pe cei vinovați.

Postăm mai jos adresa transmisă ieri seară de domnul rector.

adresa domnul Sorin Rosca Stanescu

Sorin Rosca Stanescu
Sorin Rosca Stanescu
"pentru a anticipa viitorul, trebuie sa cunoastem prezentul"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Din aceeasi categorie

Ia pastila SRS

Ultimele articole