Un pasaj din mult comentatul comunicat de ieri al lui Florian Coldea lămurește cît se poate de clar dilema ultimei perioade: a știut SRI despre contractul său de consultanță cu guvernul albanez și i-a dat undă verde pentru el? Iar răspunsul e pozitiv.
Ce scrie Coldea în comunicat, cu referire la activitate sa în mediul privat, ca rezervist:
”Am devenit acționar și angajat, respectând constrângerile aplicabile oricărui angajat SRI (este interzisă ocuparea poziției de administrator, nu poate fi acționar majoritar, firma nu trebuie să aibă acționari străini, este interzisă implicarea în activități cu caracter politic sau realizarea de declarații / acțiuni cu mass media, este obligatorie raportarea tuturor călătoriilor în străinătate, informarea cu privire la relaționarea cu entități străine etc.);
nu am realizat niciun fel de activități / contracte de consultanță cu instituții de stat sau cu actori din spectrul politic al României și nici nu am interferat cu activitatea profesională anterioară. Am fost preocupat, în continuare, de respectarea legalității, protejarea și promovarea intereselor statului român, realitate certificată inclusiv de acordarea și reînnoirea avizului de securitate din partea SRI (aviz care presupune procese complexe de verificare)”.







