Mai multe ţări din zona europeană centrală si de est au trecut la măsuri serioase de dezvoltare militară, scrie publicația INDEX, conform Radio Rador România, citat de Știripesurse.
După cum evidenţiase de curând ministrul ungar al Apărării, Kristóf Szalay-Bobrovniczky, acea ţară se poate apăra – fiind chiar şi membru NATO – , care dispune de o forţă armată de sine stătătoare, capabilă într-adevăr de a intra într-o luptă.
Ministrul ungar al apărării declarase în luna mai că „in vecinătate există un război, care nu este al nostru şi nici nu vrem să fim atraşi în acest război, dar vedem că politicienii occidentali pro-război fac totul pentru a forţa UE şi NATO să intre în acesta. Ungaria este membră UE şi NATO, noi vrem pace, dar trebuie să fim pregătiţi şi pentru a ne putea apăra”.
Slovacia
În săptămânile-lunile trecute mai multe ţări din regiunea noastră au trecut la serioase dezvoltări în domeniul militar – menţiona publicaţia „Világgazdaság”. Ministrul slovac al apărării, Robert Kalinák, anunţase pe pagina sa de socializare că Slovacia cumpără maşini de luptă de fabricaţie germană şi are în vedere totodată şi achiziţionarea unor avioane de vânătoare americane. În afara mijloacelor de luptă terestre se au în vedere şi elicoptereViper, după ce Statele Unite oferă armament cu preţ redus. În cazul în care guvernul slovac acceptă propunerea Pentagonului, forţele armate slovace ar primi 12 elicoptere de luptă Viper, 26 de motoare, 1680 de rachete de croazieră şi 14 sisteme de navigaţie de tip 14 Honeywell.
Polonia
Potrivit publicaţiei citate, Jacek Siewiera, şeful Agenţiei poloneze de securitate naţională a vorbit despre intenţia ca în decurs de câteva luni să crească numărul de soldaţi la 300.000. În opinia lui Siewiera, există şi toate condiţiile demografice pentru acest lucru, mai ales că la acest moment efectivul forţelor armate poloneze este de 216.000 membri.
Situația României
În acelaşi timp nici România nu vrea să rămână în urmă. În iunie, România a negociat cu ţara asiatică despre achiziţionarea a 54 de obuziere autopropulsate K9 de fabricaţie sud-coreeană, iar Bucureştiul ar putea cheltui pentru arme peste un miliard de dolari. În acelaşi timp forţele armate din România se confruntă cu o lipsă cronică de personal.
Serbia
Preşedintele sârb Alaxandar Vucic anunţase încă în februarie că Belgradul cumpără drone autodistructive din Emiratele Unite şi va achiziţiona pentru aproximativ 3 miliarde euro avioane de vânătoare supersonice franceze de tip Rafale. De asemenea, până la sfârşitul anului se vor aloca alte 700 milioane euro pentru dezvoltarea armatei şi industriei armelor.
Croația
În primăvară, Croaţia a demarat cea mai amplă dezvoltare a forţelor aeriene. Se vor achiziţiona şi avioane de vânătoare franceze, elicoptere militare americane şi avioane de stingere a incendiilor. Primele 6 bombardiere de vânătoare au sosit la Zagreb deja la sfârşitul lunii aprilie.