Prima dezbatere electorală pentru alegerile prezidențiale a avut loc luni seară, 18 noiembrie, de la ora 20.00. Ea a fost organizată de Digi24 și s-a întins pe durata a aproximativ trei ore. Au participat Elena Lasconi, Mircea Geoană, Ludovic Orban, George Simion, Kelemen Hunor și Cristian Diaconescu. Anunțul serii a fost făcut de liderul partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, care s-a retras din cursa prezidențială, precizând că o sprijină pe Elena Lasconi, scrie HotNews.
- Mircea Geoană, despre vizita la Moscova din 2009: M-am dus într-o vizită privată, exploratorie, în calitate de candidat la președinție
- Schimb dur de replici între Elena Lasconi și Mircea Geoană: „Nu aveți minim de cunoștințe pe securitatea națională” / „Dacă am scoate funcțiile în care v-a numit PSD, nu v-ar mai rămâne nimic în CV”
- George Simion: De la USR l-aș numi premier pe Drulă. Pe Elena Lasconi nu. Candidata USR: Jigniți femeile
- Ce soluție propun candidații la prezidențiale pentru războiul din Ucraina / Simion le-a cerut contracandidaților să jure pe Biblie să nu implice România în niciun război
- „Combinații, combinatori și corupți” vs legalizarea parteneriatelor civile / Atacurile lui Lasconi la contracandidații săi
- Ce spun candidații la prezidențiale despre introducerea educației sexuale în școli
- Contre între Mircea Geoană şi Elena Lasconi: „Zece ani înainte cu domnul Băsescu, cel care este modelul dumneavoastră de preşedinte, a fost bine?” / „Domnul Băsescu vă bate şi când nu participă”
- Ciucă a chemat presa la ora 21.00 pentru un anunț. La aceeași oră, Antena 3 CNN îl anunța într-o confruntare cu Marcel Ciolacu. Ce s-a întâmplat de fapt
- REACȚIE RAPIDĂ: Ciolacu și Ciucă au fost separat la o dezbatere USL la Antena 3 CNN
- Alegeri prezidențiale 2024. Factual: Minciunile candidaților din timpul dezbaterii prezidențiale / Despre ce au mințit Lasconi, Geoană, Simion și Kelemen
- Alegeri prezidențiale 2024. Ludovic Orban anunță că se retrage și o susține pe Elena Lasconi / George Simion, reacție iritată
Liderii actualei coaliții de guvernare, premierul Marcel Ciolacu (PSD) și Nicolae Ciucă (președintele PNL), care fuseseră invitați și ei la dezbaterea organizată de Digi24, au fost prezenți, pe rând, în emisiunea moderată de Mihai Gâdea, la Antena 3 CNN.
„Astăzi, împreună cu colegii mei din Alianţa forţelor de dreapta am luat o decizie pe care o consider necesară şi indispensabilă pentru sănătatea democraţiei din România. Astăzi, împreună cu colegii mei, am luat decizia să continuăm campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, dar această campanie să fie pentru susţinerea candidatului Elena Lasconi”, a spus Ludovic Orban, la dezbaterea de la Digi24.
„Am intrat cu încredere şi speranţă în această competiţie, susţinut de oameni de bună credinţă, oameni de suflet, oameni care au făcut tot ce este posibil ca să mă ducă în acest punct al competiţiei. Pe de altă parte, sunt un om realist, sunt un om care ştie exact care este situaţia politică şi ştie când să facă un pas în lateral sau un pas înapoi. De data asta consider că este fundamental, pentru ca această competiţie electorală să dea şansa unui nou început pentru România, să mă retrag din competiţia prezidenţială, să îi acord susţinerea mea Elenei Lasconi, pentru că România are nevoie de un nou început, are nevoie de un aer proaspăt, are nevoie de decenţă, de bun simţ şi de o democraţie autentică”, a explicat Orban.
În cadrul dezbaterii, candidații s-au atacat reciproc în mai multe rânduri, în special Mircea Geoană, Elena Lasconi și George Simion.
Dezbaterea a vizat și teme delicate pentru alegători și candidați, precum educația sexuală, drepturile minorităților sexuale, războiul din Ucraina, trecutul lui Mircea Geoană, dar a fost presărată și cu o serie de ironii la adresa marilor absenți – Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, descriși ironic de către George Simion drept „frații CiCi”.
A fost singura dezbatere a candidaților la președinție înaintea turului al doilea al prezidențialelor, în condițiile în care Nicolae Ciucă, Elena Lasconi și Mircea Geoană i-au cerut lui Marcel Ciolacu să demisioneze, după dezvăluirile făcute de G4 Media despre deplasarea liderului PSD la Nisa cu un avion privat închiriat de firma Nordis.
HotNews a transmis în format LIVETEXT principalele declarații ale candidaților prezenți la dezbaterea Digi24:
Întrebarea finală
Întrebare adresată de rectorul UBB, Daniel David: În ce măsură veți readuce știința în discursul public?
Geoană: Un lider trebuie să ia o decizie informată. Nu mai putem merge cu un stat care nu ia decizii bazate pe știință.
Hunor: Rațiunea înseamnă științe, argumente, inclusiv în politică/
Lasconi: Cred că prin bun simț și puterea exemplului putem face asta.
Simion: Cred în tehnologie și folosirea progresului, cred în metode moderne pentru educație.
Diaconescu: Știința înseamnă investiția în viitor. Dacaă vrei civilizație, ai nevoie de o știință performantă.
Mesajul candidaților pentru votanți
Candidații, rugați să se adreseze românilor:
Geoană: Lumea se schimbă. Vă invit la vot pe toți, în număr cât mai mare, încă din primul tur. Votați și pentru următorii 50 de ani ai României.
Hunor: Depășiți paradigma stâmga-dreapta, depășiți prejudecățile, alegeți poziția 15 pe buletinul de vot.
Lasconi: Dragilor, mă adresez vouă, celor care știu ce înseamnă să muncești pe bune, știu ce înseamnă nedeptățile. E esențial să terminăm cu jaful din banii publici.
Simion: E timpul să facem o schimbare. Aceleași fețe, alte măști. Duminică mergeți la vot, votați pe cine vreți voi, dar nu pe cei doi care continuă regimul Iohannis (Ciucă și Ciolacu, n.r.)
Diaconescu: Suntem la un moment de cotitură în istoria României, nu ne mai putem permite micimea alunecării din nou în lipsa de profesionalism.
Ce fel de președinte cred candidații că vor fi
Candidații, rugați să scrie ce fel de președinți vor fi:
Simion crede că va fi un președinte energic.
Lasconi – președintele e cel mai votat politician din România. Pentru mine, cuvântul meu este un contract.
Geoană – un președinte strateg, arhitect, implicat.
Hunor – un președinte proactiv, implicat.
Test fulger
Test fulger (întrebări scurte) pentru fiecare candidat:
Geoană – Ați fi de acord cu reducerea mandatului prezidențial la 4 ani? – Aș fi de acord cu o discuție consistentă, apoi să tranțăm prin referendum. Trebuie să decidem care este relația dintre președinte și premier.
Hunor răspunde „doamne ferește” dacă l-ar nominaliza pe Iohannis premier.
Lasconi – Guvern cu AUR? – În nici un caz!
Simion – Veți negocia cu Șoșoacă? – Toate formațiunile ar trebui să stea și să discute la aceeași masă.
Diaconescu spune că nu poate face o ierarhie a celor mai buni ambasadori români în SUA.
Întrebări incomode adresate candidaților
Întrebare video pentru Simion: Care este planul pentru educație în următorii 10 ani, având în vedere vârsta votanților d-voastră?
Simion: Soluția e una singură, trebuie să luăm măsuri pentru mediul rural, nu cred în fabricile de diplome, țara noastră are nevoie și de licee vocaționale, dar trebuie o finanțare corespunzătoare.
–––––-
Întrebare pentru Geoană, referitoare la numărul mic de studenți și despre abandonul școlar:
Geoană: Suntem pe ultimul loc în Europa la populația universitară. E o problemă de risc strategic a României. Socialul și economicul sunt un singur lucru, urgența națională în educație va fi repornirea ascensorului social pentru ca famiile să își poată trimite copiii la școală.
–––––
Jurnalista Anca Suciu, întrebare pentru Diaconescu: Există un zvon că vă veți retrage în favoarea lui Geoană. E adevărat
Diaconescu: Sunt multe zvonuri. Nu doamn, nu mă retrag.
Întrebare pentru Orban: V-ați întâlnit astăzi cu Băsescu, pentru a decide retragerea în favoarea Elenei Lasconi?
Orban: Cu cine mă întâlnesc eu în particular e problema mea. Decizia mea de a o susține pe Lasconi e una firească, logică. Există riscul să ne trezim cu aceași mafie la putere, această putere care crede că poate să aranjeze alegerile. De aia m-am retras, de comun acord cu colegii mei. Cu siguranță în această campanie am discutat cu Traian Băsescu. Elena Lasconi are capacitatea de a-l bate pe Ciolacu în turul 2.
Chestiunea delicată a educației sexuale
Întrebare despre educația sexuală în școli: Ce credeți acum despre introducerea educației sexuale în școli?
Geoană: Cred că trebuie un echilibru, între educație sexuală, civică, religioasă. Trebuie rezolvată această problemă din societate.
Hunor: Da, e nevoie de educație pentru tineri. Problema cea mai mare este natalitatea și trebuie să sprijinim familiile care își doresc să aibă copii. Nu poți să lași doar școala, trebuie și familia. Curicula trebuie reformată.
Lasconi: Păi dacă avem mame minore care aduc pe lume copii și ele sunt copii… Da, este mare nevoie de educație în școli, cum este nevoie și de educație politică. Da, e nevoie de ore de educație sexuală, ore obligatorii. Sunt multe lucruri care par mărunte, care te pot urmări toată viața.
Simion: Eu aș merge la cauze. Nu o să ajungem niciunde inventând noi materii. Noi suntem împotriva reformelor repetate în educație. În manualul de biologie putem avea un capitol despre educația sexuală. Cauza e sărăcia din societate, din mediul rural. Haideți să rezolvăm problema sărăciei, nu inventarea de materii controversate.
Diaconescu: Sunt de acord cu această formă de educație. 100.000 de telefoane la 112 – asta se întâmplă în România în care noi vorbim astăzi.
–––––
Întrebare pentru Lasconi: Cum vă propuneți să corectați neglijarea zonei de cercetare?
Lasconi: Evident, cu discuții cu societatea civilă. Este esențial ca atunci când vorbim despre reformă, în cercetare sau educație sau cultură, să vorbim cu oamenii care sunt implicați.
Hunor îi explică cum se desfășurau discuțiile cu premierul britanic Chirchill despre tăierea banilor de la buget / Lasconi îi răspunde ironic privind căutările pe Google
Simion: În România trebuie să facem cercetare, iar ea trebuie finanțată corespunzător, în interiorul universităților actuale.
Diaconescu: Strategia lui Mario Draghi ar trebui studiată în toate universitățile din România.
––––––
Întrebare pentru Geoană: Argumentele pentru care ați acceptat alianța cu PDL-ul lui Băsescu, la guvernare?
Geoană: Fiecare situație politică e diferită, putem să facem mai bine după alegerile prezidențiale și parlamentare de anul acesta.
Episodul controversat „Te agresez sexual, scroafo”
Jurnalistul Florin Negruțiu, întrebare pentru Simion, despre episodul în care a vorbit despre Diana Șoșoacă în care a folosit termenii „te agresez sexual, scroafo”: Urâți femeile?
Simion: Nu urăsc femeile, a fost o gafă din partea mea, pentru care mi-am cerut scuze. Eu iubesc femeile, în special pe soția mea.
Pe cine NU ar desemna candidații la șefia guvernului
Numiți 3 oameni din politică pe care nu i-ați numi niciodată premier?
Geoană: Nu voi numi pe nimeni corupt, incompetent sau care vrea să scoată România de pe traseul euroatlantic.
Hunor: Eu aș da prima șansă la guvernare celui mai mare partid după alegeri. Aș prefera pe cineva care nu a mai condus guvernul anterior.
Lasconi: Nu aș propune un extremist. Nici pe Ciolacu sau Ciucă. Nu l-aș numi nici pe dl. Geoană, care a spus că e obosit.
Simion: L-aș alege pe dl. Diaconescu ca premier. Dacă românii vor vota AUR, Marius Lulea este propunerea de premier din partea AUR. Dl. Drulă din partea USR mi se pare o opțiune mult mai capabilă (decât Lasconi, n.r.). Frații CiCi să plece acasă (Ciucă și Ciolacu, n.r.)
Diaconescu: Da, evident, dacă propunerea iese din limitele morale, creștine, din limitele legalității, o voi respinge. N-ar fi drept să vă dau nume.
–––––-
Candidații, întrebați dacă nu ar fi dorit să facă altceva în viață:
Geoană: Am avut tăria să ies pentru o perioadă din politică și m-am dus la NATO să îmi fac meseria.
Lasconi, atac la Geoană: Nu mai avem nevoie de încă un președinte arogant. Domnul Băsescu vă bate și când nu participă, credeți-mă. Nu pot asista la o jignire continuă din partea lui Geoană. A încercat să mă reducă la minus infinit că sunt un primar dintr-un oraș mic. Vă rog frumos nu mai jigniți poporul român.
Geoană: E nevoie de un minim de calificare profesională.
Simion: „Copiii” lui Iliescu de la putere au defavorizat de 35 de ani localitățile mai mici. Acolo nu avem școală, spitale, nu avem stat român. Suntem datori fiecare să ne facem partea noastră. Merg până la capăt să fac dreptate și pentru românii din orașelele mici.
Diaconescu: Am intrat în politică având două meserii. Nu regret absolut nimic.
––––––
Jurnalistul Ion M. Ioniță, întrebare pentru Hunor: Viktor Orban blochează o decizie pentru România, la nivelul UE. Îl confruntați?
Hunor: Poziția ghiocel nu are ce căuta la nivel europen. Da, pentru Ucraina, pentru orice ajutor pentru Ucraina.
Regretați că faceți politică și că nu ați ales altceva în viață?
Hunor? Nu regret politica. Dar da, îmi lipsește creația, îmi lipsește să scriu.
Chestiunea cuplurilor de același sex
Întrebare despre protecția legală cuplurile de același sex și problema adopției:
Geoană: Avem legi în dezbatere, subiectul este controversat, nu ușor, dar aceste legi trebuie aduse în plenul Parlamentului, iar reprezentanții poporului să decidă.
Hunor: Trebuie să spunem răspicat, căsătoria rămâne în formă actuală, între bărbat și femeie. Parteneriatul civil este soluția, dar el trebuie discutat și unde se oprește, cum ar fi adopția.
Lasconi: Politicienii trebuie să lupte ca instituțiile statului să își facă treaba. Eu sunt 100% pentru parteneriatul civil.
Hunor, către Lasconi: Nu confundați minoritățile naționale cu cele sexuale.
Lasconi precizează că este de acord cu adopția chiar și în cazul cuplurilor de același sex.
Simion: Eu sunt de acord cu Lasconi doar într-un singur punct: statul nu are ce căuta în dormitorul oamenilor. Eu sunt pentru căsătoria între un bărbat și o femeie. Eu voi fi președintele tuturor românilor. De adopție nu poate fi vorba. Se pot găsi soluții pentru moștenire, pentru primirea aparținătorilor în spitale.
Diaconescu: Căsătoria e între un bărbat și o femeie, dar tema există, sunt și decizii CEDO. Subiectul trebuie abordat tranșant și direct. Despre adopție, trebuie să vedem ce prevăd legile.
Geoană: Toți cetățenii sunt egali în fața legii.
–––––
Întrebare video pentru Geoană, referitoare la viitorul job-urilor în contextul Inteligenței Artificiale:
Geoană: Sistemul de educație trebuie reformat. Vom veni cu soluții care să reprezinte o șansă pentru copiii săraci, să avem discuții ca dascălii să fie motivați. În școala românească azi copiii sunt pregătiți pentru meserii care nu au legătură cu viitorul. Ne trebuie un sistem de învățământ dual.
–––––-
Întrebare video pentru Lasconi: Vă asumați regionalizarea și alte lucruri care pot eficientiza administrația publică?
Lasconi: Noi ne-am asumat asta și în programul nostru. Reforma administrativă – PSD și PNL nu își doresc, ei au foarte mulți primari și nu vor să îi piardă. Da, o să comasăm primării, da, vor fi 8 regiuni în România. Președintele trebuie să aducă pe toată lumea la masă, trebuie consultări cu partidele, cu societatea civilă.
Hunor: Comunitățile nu sunt găuri negre (pentru buget). Este absolut inacceptabil să comasezi comunități.
Geoană: Eu am obosit de aceste discuții care sunt cârpeli, în campania electorală. Reforma administrativă se face la început de ciclu politic, cum este modelul Poloniei. Ca președinte, convoc din nou specialiști, politicieni, societate civilă și stabilim când să facem reforma.
Simion: Eu nu consider nicio comunitate drept o gaură neagră. Trebuie să începem de la comasarea celor 7 primării din București. Putem avea un primar la 5.000 de locuitori, dar primăria trebuie lăsată lângă oameni.
Diaconescu: În 2008 a fost o discuție, bine aplicată. Banii trebuie să neargă către regiuni, pentru dezvoltare.
–––––
Jurnalistul Dan Filotti, întrebare pentru Simion: Dacă FCSB este Steaua (problema palmaresului) și dacă faceți blat cu dl. Ciolacu?
Simion: Cel care face blat cu Ciolacu e partenerul lui de guvernare, Ciucă. Nu premierul, nu președintele trebuie să intervină în problema palmaresului cluburilor. În planul Simion avem soluții la această problemă. Dar judecătorii decid în această chestiune.
––––––
Ionuț Bodonea, jurnalist PRO FM, întrebare pentru Orban: Consumatorii de droguri sunt total stigmatizați în România. Prevenția costă mult mai puțin, ce strategie veți adopta: stigmatizarea în continuare a acestor persoane sau ajutarea lor?
Orban: Lupta împotriva traficanților de droguri trebuie să fie o luptă adevărată, pe bune. Trebuie o campanie pentru consumatori, pentru persoanele cu cea mai mare vulnerabilitate la acest risc. Persoanele care au devenit dependente – trebuie antrenat personal de specialitate pentru a-i trata pe acești oameni.
Simion, ironie la adresa Orban, referitoare la consumatorii de băuturi alcoolice: Nu avem clinici de dezintoxicare, nu avem sanatorii. Cred că ar trebui pedepsiți traficanții, iar consumatorii trebuie scoși din ghearele acestui pericol.
Geoană: Trebuie investit într-o rețea de clinici publice de reabilitare.
Lasconi: Mă gândesc și la dependenții de păcănele, putem negocia și la Comisia Europeană pentru a înființa centre de reabilitare.
Hunor: Fără complicitatea poliției și a celor de la Vamă nu s-ar fi ajuns aici. Deci e nevoie de o intervenție în forță a autorităților.
Diaconescu: Aici se poate colabora cu ONG-uri, combaterea prin reprimare, trebuie o intervenție brutală a statului.
Ce ar face candidații dacă nu ar exista medic pediatru care să le opereze copilul
Prelipceanu: Copilul d-voastă tocmai a avut un accident rutier, dar nu există medic pediatru să îl opereze. Ce faceți?
Geoană: Sistemul sanitar are mari probleme. Nici astăzi nu avem mari spitale de arși. E una din cele mai grave situații din România, foarte puțini medici de gardă, va trebui să investim masiv în servicii medicale de calitate, în sănătate.
Hunor: Eu am încredere în medicii români, dar o oră – oră jumătate poate ajuta și un alt medic, de altă specialitate. Un milion de oameni nu au medic de familie, nu se poate continua așa. Trebuie reformat sistemul de pregătire a medicilor și de transport din domeniul sanitar.
Lasconi: Există niște protocoale, există o criză a medicilor din România, am sunat personal zeci de medici să vină sa facă garda. Eu cunosc medici din străinătate care câștigă mai puțin ca în România, dar acești medici sunt scârbiți de politizarea din spitalele din România.
Simion: Eu aș încerca să liniștesc pe toată lumea, inclusiv soția. Sistemul de sănătate trebuie regândit, trebuie să ne hotărâm ce vrem să facem cu ambulanțele, ce facem cu UPU. Avem un deficit mare de medici in România, rurarul e lăsat pradă nepăsării, nu avem medici în comunele din România.
Diaconescu: Pentru președinte, toți cetățenii sunt copiii lui. Relația instituțională va trebui să fie una de respect reciproc, trebuie gândită o strategie la Cotroceni și implementată de toată lumea.
––
Diaconescu cere 3 exemple din experiența fiecăruia de viață care să îl recomande pe respectivul candidat pentru funcția de președinte.
Geoană: Am lucrat mereu în încercarea de a crea un sistem de instituții care să îi apere pe cetățeni. Am luptat să aduc criterii de performanță în sectorul public. Am fost întotdeauna respectuos față de Constituția României, chiar și în 2009 am ales să respect decizia CCR în contextul unor alegeri nu tocmai corecte.
Hunor: Voi fi un președinte care ascultă vocea oamenilor.
Lasconi: Ceea ce am făcut ca primar pot să fac și ca președinte. Am armonizat relațiile dintre instituțiile statului din localitate și dintre instituțiile statului și cetățeni. Oamenii nu sunt obișnuiți cu normalitatea. După 35 de ani, asta trebuie să facă un președinte: să lucreze pentru oameni.
Simion: Și Diaconescu și Geoană au calificări de reprezentare internațională a țării, dar alegerile sunt pe voturi, pe curaj, pe energie. Alegerile sunt despre impresia românilor față de cei care candidează. Să le fie rușine lui Ciolacu și Ciucă pentru că nu au venit la dezbatere.
Diaconescu: Am avut șansa să fiu alături de o echipă foarte bună pentru a aduce România în lumea liberă, vestică. Am închis capitolele de negociere, de justiție și afaceri interne – dacă nu, am fi rămas ca Croația, în continuare, în afara UE (la acel moment, n.r.)
–––––-
Întrebare pentru soția lui Simion: Spuneți-ne ceva ce noi nu știm despre el?
– E un om onest, iubitor.
Întrebare pentru soțul lui Lasconi: Spuneți-ne ceva ce noi nu știm despre el?
– E un om care muncește de ziua până noaptea.
Întrebarea a fost adresată și susținătorilor celorlalți candidați. Diaconescu a fost descris drept „o persoană care respectă deplin tinerii și bătrânii acestui popor”.
–––––
Jurnalistul Sabin Orcan, întrebare pentru Simion: Dacă Ucraina va fi învinsă, România va avea graniță cu Rusia. Cum poate un patriot să își dorească vecinătatea cu Rusia?
Simion: Nu îmi doresc ca Ucraina să piardă. Soluția este dezescaladarea conflictului, soluția e un armistițiu, demilitarizare, democratizare.
Pericolul Rusiei și vizita lui Geoană la Moscova
Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, întrebare pentru Simion: Ce facem dacă Rusia atacă țările baltice?
Simion: Soluția este activarea articolului 5 al NATO, consultarea cu toți aliații și trebuie cu toții să apărăm cu toții un alt membru NATO.
–––––
Întrebare video: Ce planuri au candidații pentru oamenii din străinătate astfel încât românii să se întoarcă acasă?
Hunor: Trebuie ridicată calitatea vieții pentru fiecare om, IMM-urile trebuie încurajate, la fel și investițiile. Instituțiile statului trebuie să lucreze pentru cetățeni.
––––-
Jurnalistul Claudiu Pândaru, întrebare pentru Geoană: Ce ați căutat în 2009 la Moscova?
Geoană: Eu am făcut diplomație timp de mulți ani de zile. Atunci când Rusia se afla în parteneriat strategic cu NATO – acest lucru face parte din apanajul liderilor. Mai bine mă duc eu la Moscova decât să vină rusul aici și să uite să mai plece. M-am dus într-o vizită privată, exploratorie, în calitate de candidat la președinție.
Ironii și întrebări la adresa premierului Ciolacu, care nu a venit la dezbatere
Jurnalistul Vlad Craioveanu, întrebare pentru Lasconi: De ce credeți că România întâmpină dificultăți în recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupție? Ce soluții aveți?
Lasconi: În primul rând, ANAF nu își face treaba. Multe probleme se pot rezolva prin digitalizarea unor instituții precum ANAF, dar politicienii nu doresc acest lucru.
Jurnalistul Florin Negruțiu: Ce blestem pe țara asta să aleagă în continuare între oameni absenți? / Întrebare pentru Ciolacu (absent): Ați zburat cu avion privat închiriat de Nordis? V-a plătit patronul Nordis această cursă? De ce nu ați făcut publice aceste date? Vă mai așteptăm pe la noi, poate în turul II.
–––––
Simion, întrebare pentru Ciolacu: Sunt Alex Nedea de la Recorder și vă întreb despre cursele d-voastră private cu avioanele / Întrebare pentru Hunor: Aveți un program concret de reformă administrativă? / Întrebare pentru Lasconi: Cum vedeți recunoașterea statului palestinian?
Lasconi: Soluția celor două state e cea mai bună. E foarte importantă oprirea focului, camioanele cu ajutoare umanitare trebuie lăsate să ajungă la palestinieni.
–––––
Lasconi, întrebare pentru Ciolacu (absent): Câți nepoți mare are și care umblă cu jeturile private? / Întrebare pentru Geoană: Concret, în toți acești ani, chiar și în perioada în care ați condus PSD, ce ați făcut pentru bunăstarea românilor?
Geoană: Securitatea din acești ani de zile a adus prosperitate. Partidul d-voastră nu a fost capabil să aducă fonduri europene, la guvernare.
Lasconi: Puțină smerenie, nu ați adus d-voastră securitatea.
Contre între Geoană și Lasconi
Întrebare: Se pregătesc tratative de pace în Ucraina, iar Donald Trump vă sună. Ce alegeți între pace cu condiția dezmembrării Ucrainei sau pace rezonabilă?
Diaconescu: Prima variantă – victoria deplină – nu e posibilă. A doua variantă – armistițiu plus tratat politic – aceasta este soluția mea.
Simion: Eu voi fi un președinte care nu va implica România în niciun război / Simion le cere contracandidaților să jure pe Biblie să nu implice România în niciun război / Președintele Trump a promis că va aduce pacea.
Lasconi îi răspunde lui Geoană: Dacă scoatem toate vorbele PSD din pixul d-voastră nu mai rămâne nimic.
Geoană, replică pentru Lasconi: Pacea este preferabilă războiului. Vă rog, nu vă mai jucați cu vorbele.
Lasconi: Cedarea de teritorii nu este o soluție, pentru că Putin are un comportament de împărat. Putin trebuie descurajat să nu se înarmeze rapid, este esențial să ajutăm Ucraina să se înarmeze. Noi trebuie să facem tot ce putem pentru a introduce mai mulți bani pentru înzestrare și să ajutăm Ucraina să câștige războiul.
Hunor: Trump nu poate începe al doilea mandat cu o înfrângere. Trebuie căutată a treia cale, încetarea războiului, securitate și negocieri pe termen lung. Nu se poate face pace fără acordul ucrainenilor.
Geoană: Este evident că Ucraina nu are resurse să recupereze întregul teritoriu pierdut. Trebuie găsite formule ca Ucraina, chiar și cu pierderi teritoriale, să obțină suveranitate și garanții.
–––––-
Diaconescu: Noi am încheiat negocierile de aderare la UE pe niște criterii. Probabil ar trebui să vedem dacă criteriile UE mai sunt similare cu cele de la data implementării și, dacă nu, ele trebuie renegociate.
Simion: Vedem rezultatele alegerilor în Europa, în Slovacia, în SUA. Tratatele nu trebuie schimbate peste noapte de bicrocrații europeni.
Lasconi: Președintele îi reprezintă pe români, eu am atras fonduri europene. Nu suntem în stare să atragem fonduri europene, s-a ales mereu calea ușoară de a împrumuta bani. E esențial să regândim politicile economice, investitorii străini trebuie să vadă la noi predictibilitate, e esențial ca politicienii să se bată pentru interesele românilor.
Hunor: Cuvântul cheie trebuie să fie competitivitate, la nivelul UE. Nu cred că avem nevoie de reforme instituționale adânci, ci să umplem de fond instituțiile actuale.
Geoană: România e singura țară din UE în care economia crește și țara nu se dezvoltă. Ceea ce spun eu – a venit clipa să renegociem politicile comune, de apărare, de energie, de apărare, iar problema e reformarea profundă a statului român pentru a fi adusă bunăstare.
––––-
Hunor, întrebare pentru Lasconi: Ce propunere legislativă aveți pentru românii de origine maghiară din Harghita și Covasna? Lasconi: În proiectul nostru de organizare administrativă nu vizăm orașele ci comunitățile. Calitatea unei democrații ține de modul în care îți tratezi minoritățile.
Kelemen Hunor, întrebare pentru Geoană: Ce veți face să transformați România atractivă pentru cei care au plecat? / Geoană: Angajamentul meu e de a crea acasă condiții bune. Eu sper să vină acasă mulți români, iar cei care nu se întorc pot veni cu idei de succes. Și a rămâne afară poți ajuta România.
Geoană, întrebare pentru Simion: Ați militat pentru ieșirea României din UE. Care sunt criteriile de la Maastricht pentru aderarea României la zona euro? / Simion: Mințiți. Nu considerăm că România trebuie să intre acum în zona euro. Sigur că reducerea deficitelor e un lucru bun. Cu Marcel Ciolacu premier, deficitul bugetar nu va scădea, ci va crește.
Geoană, întrebare pentru Lasconi: Care sunt planurile NATO de apărare pentru România? / Lasconi: O situație extrem de periculoasă ar fi activarea articolului 5 al NATO. Trebuie să ne uităm la războiul din Ucraina, trebuie să cheltuim 5% din buget pentru a ne pregăti apărarea, Polonia e cel mai bun exemplu pe care putem să îl urmărim.
Orban anunță, la începutul dezbaterii, că se retrage în favoarea Elenei Lasconi
Prima întrebare: Creștere de taxe și impozite sau concedieri masive – pentru ce optați:
Mircea Geoană: Ce se întâmplă acum seamănă cu situația din 2009. Sunt convins că nu o să ajungem acolo dacă eu voi câștiga aceste alegeri. Prima măsură luată trebuie să fie reducerea cheltuielilor cu statul: reducerea cheltuielilor statului în mod masiv, fără creșteri de taxe.
Ludovic Orban: Am luat decizia să continuăm campania prezidențială, dar această campanie să fie pentru susținerea candidatei Elena Lasconi. Consider că e fundamental să mă retrag din competița prezidențială, pentru că România are nevoie de decență, de aer proaspăt, de bun simț și de democrație autentică.
Elena Lasconi: Vă mulțumesc, dle Orban, vă respect foarte mult., Vă mulțumesc pentru încredere și fac apel la celelalte forțe de centru-dreappta să facă acest pas pentru a avea un nou început. Mă gândesc la REPER, la Vlad Gheorghe, mă gândesc la ei foarte tare.
George Simion: Eu am avut încredere în dumneavoastră, ca si gazde, pentru că surprize de genul acesta puteau fi făcute și într-o conferință de presă. Cred că și ceilalți candidați-iepure ar trebui să se retragă din această competiție. Dl. Ciolacu putea să ia un avion privat să vină la această dezbatere.
Kelemen Hunor: E o retragere logică (referire la retragerea lui Ludovic Orban, n.r.) / Avem posibilitatea să atragem la buget acele taxe care nu sunt colectate. Statul trebuie pus la dietă. Nu trebuie să începem cu concedierea personalului și creșterea taxelor, astfel încât să nu intrăm în incapacitate de plată.
Elena Lasconi: Mă gândesc la oamenii care muncesc din greu, guvernele lui Ciolacu și Ciucă au creat acest deficit bugetar foarte mare. Nu e cazul să creștem taxele, avem soluții pentru un stat mai suplu. Să oprim și găurile negre – companii de stat în care tronează rudele politicienilor.
George Simion: E o situație dramatică, responsabilii trebuie trași și aduși în fața justiției. Ciolacu a promis că va reduce numărul de angajați la stat, dar el l-a mărit. Trebuie să reducem numărul de membri de partid din administrația locală și centrală, planul Simion vorbește de acest lucru. Trebuie să folosim progresul tehnic pentru reducerea paraziților politici care sunt membri PNL și PSD.
Cristian Diaconescu: Orice decizie poate fi una într-un context disperat. Nu trebuie să se ajungă în această situație. Repet, nu trebuie ajuns în această situație, indiferent de context.
––––––––––
- Dezbaterea președinților live, în scurt timp, în această seară. Scandal politic uriaș înainte de confruntare
- Marcel Ciolacu neagă din nou că a zburat cu fiul său într-un avion închiriat de Nordis: Eu nu văzut un astfel document / Dacă am fost într-un jet privat, am fost pe banii mei
UPDATE ora 20.03: Cosmin Prelipceanu și Liliana Ruse anunță că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu vor fi prezenți la dezbaterea Digi24.
Ciolacu și Ciucă, așteptați la Antena 3
UPDATE ora 19.55: Antena 3 CNN a anunțat că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă vor participa luni seară la o dezbatere separată, față în față, cu moderatorul Mihai Gâdea, începând de la ora 21.00. Cei doi vor răspunde întrebărilor la „Un președinte în fața națiunii”, în seria dezbaterilor prezidențiale organizate de Antena 3.
UPDATE 19.44: Candidatul independent Mircea Geoană a ajuns și el la dezbatere.
Până la ora 19.30, la sediul televiziunii Digi24 au ajuns Elena Lasconi, Cristian Diaconescu, Kelemen Hunor, Ludovic Orban și George Simion. Premierul Marcel Ciolacu (liderul PSD) și Nicolae Ciucă (președintele PNL) încă nu au venit și nu se știe dacă vor ajunge.
Știrea inițială: La dezbatere au fost invitați principalii candidați în alegerile prezidențiale. Potrivit Pagina de Media, au confirmat prezența certă următorii candidați: Mircea Geoană, Elena Lasconi, Kelemen Hunor, Geoge Simion, Ludovic Orban și Cristian Diaconescu.
Este incertă prezenţa lui Marcel Ciolacu şi a lui Nicolae Ciucă. Ambii au avut deplasări externe luni. Premierul a avut programate întrevederi la Bruxelles cu secretarul general NATO, Mark Rutte, cu șefa Parlamentului European și șeful Consiliului European. În schimb, Nicolae Ciucă a fost primit la Viena de cancelarul austriac Karl Nehammer.
Dezbaterea propriu-zisă va avea loc în intervalul orar 20.00 – 23.00, însă live-urile speciale urmau să înceapă de la ora 18.00, pe măsură ce vor veni candidații cu echipele de susținători, alcătuite din zece persoane fiecare.
Moderatori vor fi Cosmin Prelipceanu și Liliana Ruse, însă un alt pupitru va fi rezevat rectorului UBB, Daniel David, care va pune întrebări fiecărui candidat și va face o analiză post-dezbatere a prestației fiecărui prezidențiabil.