Gigantul american Meta, care deține Facebook, Instagram și WhatsApp, interzice mai multe instituții mass-media de stat din Rusia. Anunțul a fost făcut joi, 16 octombrie, după ce RT, canalul principal de presă al Kremlinului, a fost sancționată de SUA pentru că ar acționa ca o ramură a serviciilor de informații ale Moscovei, relatează Ziare.com.
Presa de stat rusă este interzisă la nivel global pe platformele Facebook, Instagram și Whatspp, iar motivul invocat de Meta sunt acțiunile acestora de „interferenţă străină”.
„Rossia Segodnia, RT şi alte entităţi conexe sunt acum interzise în aplicaţiile noastre din întreaga lume din cauza activităţilor lor de interferenţă externă”, a precizat compania americană, potrivit AFP, citat de Europa Liberă.
Mass-media de stat rusă a primit mai multe sancțiuni din partea autorităților americane în ultima perioadă. Grupul media din care fac parte RT și Rossia Segodnia a fost chiar ținta unor restricții de viză inițiate de Departatementul de Stat.
Instituțiile de presă de stat din Rusia „nu mai sunt doar pârghii ale propagandei și dezinformării rusești. Ele sunt angajate în activități de influență sub acoperire menite să submineze alegerile și democrația americană, funcționând ca un braț de facto al aparatului de informații al Rusiei”, a explicat Secretarul de Stat Anthony Blinken.
Acțiunile inițiate de mass-media controlată de Kremlin au în vedere și influențarea alegerilor din Republica Moldova din 20 octombrie, potrivit Departamentului de Stat american. În afară de președinte, moldovenii votează și într-un referendum care propune modificarea Constituției pentru a include o viitoare aderare la UE.
Meta a fost avertizată recent, de un influent senator american, cu privire la încercările Rusiei de interferență în alegerile din Republica Moldova.

