sâmbătă, iulie 18, 2026

George Simion susține că se fac „presiuni și amenințări” să fie scos din cursă. Ce a anunțat cu privire la moțiunea lui Lasconi

George Simion, liderul AUR, susține că în ultimele zile s-a confruntat cu numeroase provocări și amenințări. Simion a detaliat presiunea și intimidările pe care le-a resimțit, subliniind că se așteaptă ca orele și zilele următoare să fie foarte dificile, relatează Ziare.com.

„Sunt bucuros că alături de colegii mei, în ultimele 48 de ore, am trecut peste foarte multe provocări, amenințări și ne așteptăm ca orele și zilele următoare să fie foarte, foarte grele pentru că autoritățile statului și grupurile de influență să oprească candidaturile noastre la alegerile parlamentare și prezidențiale și caută să nu pună piedici, să nu denigreze și inclusiv să orchestreze dosare penale acum, în plină campanie electorală,” a adăugat el.

Liderul AUR a făcut referire și la o descindere recentă a unei unități a parchetului, menționând că, „ieri, o anumită unitate a unui parchet a dat dispoziții de descindere și percheziții.” Simion a subliniat și impactul pe care aceste acțiuni l-au avut asupra echipei sale: „Vă readuc aminte că acum patru luni și patru zile, parchetul general dat un comunicat pe care nici acum nu l-a explicat oficial prin care se face referire directă la mine, iar colegii mei, mult dintre ei de față, au rămas fără telefoane, fără laptopuri, instrumente pe care avem documente importante la care nu avem acces de patru luni și patru zile de atunci.”

Simion a caracterizat situația actuală din România, afirmând că „trăim într-un stat polițienesc, trăim într-o dictatură.” El a acuzat apariția unor „scrisori inventate” și a menționat că „spațiul public este înțesat cu minciuni la adresa noastră, la adresa AUR.”

În ceea ce privește moțiunea de cenzură, Simion a reiterat că AUR dispune de semnăturile necesare pentru a o susține: „Am aici textul moțiunii de cenzură. Doamna Elena Lasconi nu este parlamentar, nu cunoaște încă, poate soțul nu a învățat-o procedurile parlamentare, dar ai nevoie de un text și ai nevoie de semnături. Noi avem semnăturile, le punem aici pe masă, punem și textul și oricine dorește punem și textul și semnăturile la dispoziție. Nu ne cramponăm în vreun fel de text.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Din aceeasi categorie

Ia pastila SRS

Ultimele articole