Pensionarii necăjiți de deciziile de recalculare primite prin poștă continuă să stea la coadă la Casele de Pensii pentru a-și exprima nemulțumirile. În Capitală, unul dintre ei s-a plâns că pensia sa de 17.000 lei ar fi trebuit să fie de fapt de 22.000 lei, în timp ce alții ajung în lacrimi pentru că nu au câștigat aproape nimic în plus, relatează Ziare.com.
„17.000, impozabili. Deci 16.000 net. Ar fi trebuit să crească la 22.000. În IT am muncit. În ţară şi în străinătate. E un haos de pomană! Asta e când faci rapid, ca să vezi dacă prezinţi în septembrie nişte rezultate pentru alegeri”, a declarat pensionarul Sorin Hornoiu, citat de observatornews.ro.
Creșterea cu 5.000 lei a pensie nu s-a materializat deocamdată, dar nu este singurul caz. Unui pensionar din Sibiu i-a crescut pensia cu 6.000 lei, ajungând la un total de 26.000 lei.
Pentru alți pensionari, o creștere cu 45 lei înseamnă „o bătaie de joc”.
„Ieri am chemat salvarea, că mi-a venit rău când am văzut! Nu se poate aşa ceva! Mi se pare o bătaie de joc. Cu cine mă compară pe mine, cu care? E prea mare pensia mea? Bucătar-cofetar. Şi am hrănit generaţii de copii”, a mărturisit pensionara Nanu Voica, pensionară.
„Nu-mi permit să-mi iau un aparat de auzit? Cum? Când e între 2.400 şi 5.000”, mai spune femeia care trebuie să se descurce cu 2.223 de lei pe lună.