Material realizat în cooperare cu inteligența artificială
Ori de câte ori negocierile dintre Statele Unite și Iran intră într-o fază promițătoare, apare imediat aceeași întrebare: sunt acestea sabotate de Israel? Este o întrebare firească, mai ales într-un moment în care tensiunile din Orientul Mijlociu au ajuns la un nivel rar întâlnit în ultimii ani. Dar răspunsul nu este nici simplu, nici alb-negru.
Da, Israelul încearcă să influențeze negocierile. Nici nu ascunde acest lucru. Pentru liderii israelieni, un Iran care păstrează capacități nucleare semnificative reprezintă o amenințare directă la adresa securității naționale. Din această perspectivă, opoziția față de anumite compromisuri diplomatice este perfect logică. Problema apare atunci când această opoziție este interpretată drept cauza principală a blocajelor dintre Washington și Teheran.
Realitatea este că neîncrederea dintre SUA și Iran exista cu mult înainte de actualele dispute. Cele două state au interese diferite, obiective diferite și, mai ales, definiții diferite ale securității. Washingtonul dorește limitarea strictă a programului nuclear iranian și garanții verificabile. Teheranul dorește ridicarea sancțiunilor și recunoașterea statutului său de putere regională. Aceste divergențe nu au fost create de Israel și nu pot fi rezolvate de Israel.
Mai interesantă este însă o altă întrebare: își doresc cu adevărat Israelul și Iranul pacea?
La nivel declarativ, răspunsul este da. La nivel strategic, lucrurile devin mai complicate. Iranul are nevoie de relaxarea presiunii economice și de acces la piețele internaționale. Economia sa are nevoie de stabilitate, iar conducerea de la Teheran știe acest lucru. În același timp însă, Iranul nu pare dispus să renunțe la influența sa regională sau la programele care îi oferă capacitate de descurajare.
Nici Israelul nu caută conflictul de dragul conflictului. Costurile unui război permanent sunt uriașe. Dar Israelul dorește o pace care să elimine riscurile pe care le percepe din partea Iranului. Cu alte cuvinte, acceptă negocierea, dar nu cu prețul creșterii amenințării la adresa propriei securități.
Aici se află, de fapt, miezul problemei. Atât Israelul, cât și Iranul spun că vor pace. Doar că fiecare vorbește despre o altă pace. Pentru Iran, pacea înseamnă respectarea statutului său regional și reducerea presiunilor externe. Pentru Israel, pacea înseamnă eliminarea capacităților care ar putea transforma Iranul într-o amenințare existențială. Între aceste două viziuni există încă o prăpastie.
De aceea, a spune că negocierile sunt sabotate exclusiv de Israel înseamnă o simplificare excesivă. Israelul poate complica procesul, îl poate încetini și poate influența deciziile Washingtonului. Dar obstacolul principal rămâne lipsa de încredere dintre părțile care negociază.
Poate că întrebarea corectă nu este cine sabotează pacea, ci dacă există astăzi suficientă voință politică pentru a accepta compromisurile necesare. Până acum, răspunsul pare să fie doar parțial. Iar acesta este adevăratul motiv pentru care negocierile avansează atât de greu.
