Cea mai bogată familie petrolieră din lume a primit 71 milioane euro din bani europeni pentru a-și cultiva hrană pe cel mai fertil pământ al României – Insula Mare a Brăilei, care este și cea mai mare fermă din Europa.
Dacă cineva mi-ar fi spus acum 21 de ani (de când e poza asta) când testam insula de culturi ilegale modificate genetic că una dintre cele mai bogate familii ale Planetei va primi zeci de milioane de euro din banii contribuabililor europeni pentru a exploata cea mai mare și mai fertilă fermă din Uniunea Europeană, iar presa va prezenta acest lucru drept o mare victorie economică, probabil aș fi crezut că este o satiră. Pe atunci insula era controlată de Culiță Tărâță.
Și totuși astăzi, exact asta se întâmplă. În Insula Mare a Brăilei, pe aproximativ 57.000 de hectare de teren agricol excepțional, operează astăzi Agricost, companie aflată sub controlul familiei Al Nahyan din Emiratele Arabe Unite. Vorbim despre una dintre cele mai bogate familii din lume, care controlează un stat construit pe exportul de petrol și gaze și care dispune de fonduri suverane evaluate la sute de miliarde de dolari.
Cu toate acestea, aceeași familie beneficiază și de subvenții europene în valoare de zeci de milioane de euro.
Nu este ilegal, deocamndartă. Dar este profund aberant, revoltăror și revelator. Pentru că ne obligă să punem întrebarea pe care aproape nimeni din presa din România nu pare dispus să o pună:
Cum am ajuns în situația în care contribuabilii europeni finanțează una dintre cele mai bogate dinastii ale lumii pentru a exploata unul dintre cele mai valoroase active agricole ale Europei?
Nu este o investiție. Este o lecție despre putere. Din fericire The Guardian a avut curajul să preia tema și vă las linkul în primul comentariu..
În România există o fascinație aproape reflexă pentru orice vine din afară și poartă eticheta de „investitor străin”. Dar nu orice investiție este automat benefică.
Dacă o companie vine, construiește fabrici, dezvoltă tehnologie, creează valoare adăugată mare, transferă know-how și contribuie la transformarea economiei locale, atunci da, vorbim despre investiții.
Dar atunci când una dintre cele mai fertile suprafețe agricole ale Europei este folosită pentru a produce materii prime agricole care alimentează strategia de securitate alimentară a unui stat din afara Uniunii Europene, iar operațiunea este susținută inclusiv prin bani europeni, avem obligația să discutăm mai profund.
Nu despre legalitate, ci despre interes strategic.
Emiratele Arabe Unite nu fac nimic greșit din perspectiva interesului lor național. Dimpotrivă. Fac exact ceea ce ar trebui să facă orice stat inteligent. Au înțeles că petrolul nu se mănâncă. Au înțeles că apa este limitată. Au înțeles că schimbările climatice vor pune presiune uriașă pe producția agricolă. Și au decis să cumpere sau să controleze terenuri fertile în alte părți ale lumii.
Problema nu este ce fac ei. Problema este ce facem noi?
Lecția pe care România refuză să o învețe
În urmă cu două decenii am coordonat pentru Greenpeace o acțiune de investigare în Insula Mare a Brăilei, după descoperirea unor culturi de soia modificată genetic cultivate ilegal. Am făcut analize PCR pentru confirmare ceea ce la vremea aceea era SF pentru România care nu avea un laborator pentru așa ceva. Eram singura țară care cultiva OMG și singura care nu avea laborator. Duceam probele in Vest.
Am fost implicat direct în acțiunile care au dus la instituirea unei carantine pe termen nelimitat pe insulă și am forțat intervenția autorităților.
Atunci discuția era despre organisme modificate genetic. Astăzi discuția este mult mai amplă. Cine controlează terenul? Cine controlează apa? Cine controlează hrana? Cine beneficiază de valoarea creată? Și, poate cel mai important, cine definește interesul strategic al unei țări?
România continuă să privească pământul agricol ca pe o simplă marfă. Alții îl privesc ca pe o resursă strategică. Diferența dintre cele două abordări este uriașă.
Cel mai fertil pământ al Europei într-o lume care se încălzește. Această discuție devine și mai importantă în contextul schimbărilor climatice.
Secetele devin mai severe. Valurile de căldură devin mai frecvente. Resursele de apă devin mai valoroase. Productivitatea agricolă devine mai vulnerabilă.
Într-o astfel de lume, terenurile agricole fertile nu mai sunt doar active economice. Ele devin active geopolitice.
Exact așa cum petrolul a fost activul strategic al secolului XX. Hrana și apa devin activele strategice ale secolului XXI. Iar Emiratele au înțeles acest lucru înaintea multora.
Întrebarea nu este dacă familia regală din Emirate ar trebui să fie prezentă în România. Întrebarea este de ce Uniunea Europeană și România au construit un sistem care permite ca una dintre cele mai bogate familii ale lumii să primească bani publici europeni pentru exploatarea unei resurse strategice europene.
Și de ce această situație este prezentată atât de des ca o poveste de succes. De fapt, adevărata poveste nu este despre Emirate.
Adevărata poveste este despre incapacitatea Europei de a-și recunoaște propriile resurse strategice și de a le administra în interesul cetățenilor săi.
Într-o lume marcată de schimbări climatice, insecuritate alimentară și competiție globală pentru resurse, aceasta este una dintre cele mai costisitoare forme de naivitate economică pe care aparent ne-o permitem.
