luni, ianuarie 13, 2025

Piața europeană de capital, în fața unor schimbări majore

Directoarea autorității europene care supraveghează piața de capital și-a exprimat luni acordul privind relaxarea regulilor legate de anumite instrumente financiare care și-au pierdut din avânt odată cu criza financiară care a început în 2008. Decidenții ar urma să pună la punct propunerile „în următoarele săptămâni”, după eforturile reprezentanților investitorilor, relatează Ziare.com.

„Este clar că prezentul cadru de reglementare nu a produs rezultatele așteptate. Astfel, trebuie să ne mai uităm o dată la acesta și să îmbunătățim imboldurile de reglementare pentru ca participanții de pe piață să interacționeze cu piața obligațiunilor garantate”, a spus Verena Ross, președinta Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe, la o conferință din industrie, subliniind declinul din piețele de profil față de perioada de dinainte de criza care a îngenuncheat economiile lumii, conform EurActiv.

Înainte de criză, instrumentele financiare care se bazau pe credite acordate de bănci către proprietari de locuințe, companii sau consumatori – numite obligațiuni garantate – erau evaluate la 2.000 de miliarde de euro. Anul trecut, această sumă a scăzut la 1.200 de miliarde de euro. Emisiunile anuale au scăzut „la mai puțin de 200 de miliarde de euro” anul trecut, mai puțin de o treime din nivelul înregistrat în 2008 conform lui Ross.

Prin obligațiunile garantate de ipoteci, băncile și alți investitori au speculat bula imobiliară de la începutul anilor 2000 din Statele Unite și nu numai. În principiu, aceste instrumente ar fi trebuit să fie garantate de active de calitate, propice pentru investiții, dar sume imense se învârteau în zona valorilor mobiliare bazate pe credite subprime.

În primăvara acestui an, liderii europeni din Consiliu au subliniat că revitalizarea competiției pe continent este legată, printre altele, de implementarea uniunii piețelor de capital. Printre pilonii de susținere ai acestei forme de integrare se număra și „relansarea pieței europene pentru obligațiuni garantate, inclusiv prin schimbări prudențiale și de reglementare, folosind spațiul de manevră”, arată un document din aprilie. Astfel de propuneri nu vin brusc.

Istoria dezbaterilor și propunerilor de acest gen arată că nu au fost lipsite de critici. În 2015, Comisia Europeană a propus regulamentul de stabilire a unui cadru general privind securitizarea, un termen care se referă la un proces prin care mai multe active sunt puse laolaltă pentru a fi transformate în instrumente financiare purtătoare de dobândă pentru investitori. Zeci de profesori de economie și finanțe au semnat o scrisoare publică în 2016 prin care criticau cadrul, spunând că nu reduce riscul și „ar putea chiar să meargă în direcția opusă față de cea dată de unele dintre cele mai importante lecții ale crizei”. Printre altele, experții se arătau surprinși că propunerea Comisiei nu lua în calcul apariția unei alte bule în imobiliare. Norma este în vigoare în acest moment.

Pentru sectorul financiar, momentul este cum nu se poate mai prielnic. Cu o lună înainte de alegerile pentru Parlamentul European, asociațiile care reprezintă interesele sectorului financiar-bancar au cerut următoarei Comisii Europene să schimbe regulile jocului pentru a permite piețelor europene să intre într-o competiție reală cu cele din Statele Unite.

Modificările cerute de grupurile de interese se leagă inclusiv de securitizare, conform EurActiv. În plus, discuțiile vin pe fondul raportului Draghi, numit după fostul președinte al Băncii Centrale Europene, care subliniază nevoia investițiilor suplimentare de ordinul a 800 de miliarde de euro și discută și despre schimbări necesare în reglementare pentru a rezolva problema competiției în piețele de capital.

Au trecut peste 15 ani de la primele pierderi cauzate de criza din 2008. Regulile după care acționează băncile s-au schimbat, iar nevoia de capital pentru investiții este din nou o chestiune crucială pentru bănci, după sfârșitul epocii banilor ieftini, arată o analiză din martie a Centrului Jacques Delors. Deși există beneficii posibile importante pentru a crea un cadru unic și simplificat pentru obligațiuni garantate, decidenții ar trebui să pășească cu grijă, arată sursa citată.

„Coborârea cerințelor de capital nu va crea în Europa piețele de capital vibrante precum cele din Statele Unite, dar poate aduce noi riscuri pentru stabilitatea financiară. (…) Securitizarea poate aduce beneficii economice și susține stabilitatea financiară (…) dar, dacă este reglementată lax, poate amplifica vulnerabilitățile în întregul sistem financiar”, arată analiza.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Din aceeasi categorie

Ia pastila SRS

Ultimele articole