miercuri, ianuarie 15, 2025

Profesorii de ASE București au confirmat că Mircea Geoană nu a plagiat – DOCUMENT

Comisia de Etică a Academiei de Studii Economice (ASE) din București a stabilit că Mircea Geoană, fost ministru de externe și actual secretar general adjunct al NATO, nu a plagiat, așa cum a acuzat Emilia Șercan, relatează Știripesurse.

Profesorii de la ASE, în urma analizei detaliate, au constatat că aproximativ 0,36% din conținutul tezei și 3,51% din tabele au fost copiate în teza de doctorat direct dintr-o sursă externă fără citare corespunzătoare.

Decizia Comisiei de Etică a ASE București poate fi consultată AICI

„Se constată plagiatul în cadrul tezei de doctorat a … prin însușirea de către acesta și prezentarea drept creație personală, a unui număr de aproximativ 43 de rânduri (325 cuvinte, ceea ce reprezintă 0,36% din teză, exceptând cuprinsul, bibliografia și anexele) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), fără ca autorul tezei de doctorat să fi citat această sursă în textul tezei sau la bibliografia finală, precum și a 2 tabele (3,51% din totalul tabelelor din teză) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), acestea neavând nicio sursă menționată, nici în textul tezei, nici la bibliografia finală.

Pentru restul textelor/tabelelor menționate în sesizări, suspiciunea de plagiat nu se confirmă și prin urmare se resping sesizările formulate de petenți, neexistând certitudinea că autorul ar fi avut intenția de a-și însuși textele și de a le a prezenta drept creație personală.

Având în vedere procentul redus de plagiat constatat în cuprinsul tezei de doctorat, care nu poate contura lipsa originalității lucrării – condiție cerută de prevederile art. 22 din HG nr. 37/1999, respectiv art. 22 din Regulamentul ASE privind studiile de doctorat pentru cursanții admiși înainte de anul universitar 2005-2006, aprobat de Senatul ASE în ședință din data de 17 iunie 2004, potrivit cărora, teza de doctorat trebuie să demonstreze cunoașterea științifică avansată a temei abordate, să conțină elemente de originalitate în dezvoltarea sau soluționarea temei, precum și modalități de validare științifică a acestora, nu se impune luarea unor măsuri legale”, se arată în hotărârea Comisiei de Etică.

Geoană și-a susținut teza în 2007 la ASE, iar investigația a fost declanșată în urma unor suspiciuni publice legate de originalitatea lucrării sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeasi categorie

Ia pastila SRS

Ultimele articole