O realizare de mare prestigiu, care va duce faima României până departe, în întreaga lume. Catedrala Mântuirii Neamului este fața frumoasă a unei monede care, timp de zeci de ani, a însemnat multă suferință pentru dreptcredincioșii României, dintre care, dureros de mulți, au devenit martiri. Prin voința Bisericii Ortodoxe Române și cu susținerea noastră, a cetățenilor, din sărăcia în care trăim, în mod paradoxal, într-o țară bogată, iată, a fost înălțată o ctitorie unică în felul ei pe întreg mapamondul.
Răspunzând cu mare întârziere unui proiect, pentru prima dată avansat cetățenilor României de către regele Carol I, românii, prin sacrificiul lor închinat credinței strămoșești, au reușit, după decenii de ezitări și de proiecte eșuate, în doar câțiva ani, să-i închine Domnului și neamului nostru, deopotrivă, măreața ctitorie sfințită astăzi drept Catedrala Mântuirii Neamului. Ca o ironie a sorții, Catedrala Neamului s-a ridicat la capătul Bulevardului Unirii, pentru construcția căruia regimul comunist a sacrificat, prin demolare sau strămutare, nu mai puțin de 20 de biserici ortodoxe. Astăzi, Catedrala Neamului domină, din capătul acestui bulevard, Capitala și inima României, închizând o dureroasă paranteză din istoria statului nostru.
Nu a fost simplu. Deloc. Locul în care urma să ia ființă acest generos proiect a fost, de mai multe ori, schimbat de-a lungul istoriei mai mult sau mai puțin recente. Petrov, alias Traian Băsescu, a propus inițial un amplasament în Piața Unirii. Ulterior, în viziunea sa, Catedrala Neamului ar fi urmat să se înalțe deasupra Mausoleului din Piața Carol, în care au fost depuse trupurile și urnele de cenușă ale celor mai mulți demnitari comuniști. În final, printr-o puternică susținere a presei care, atunci și acum, a mai rămas liberă – iată, renunț la cuvenita smerenie, amintindu-mi cât de mult m-am luptat în acest sens –, amplasamentul a fost, în fine, bătut în cuie, într-un loc pe care, în final, toată lumea l-a socotit a fi adecvat.
A fost înălțată Catedrala Neamului după ce, tot sub presiunea presei independente și, desigur, a dreptcredincioșilor români, a fost abandonat un alt mare proiect care ar fi urmat să devanseze și să ia fața ortodoxiei, și anume ridicarea, tot în București, a celui mai mare așezământ religios musulman din întreaga Europă. Acest proiect i-a avut drept nași pe Recep Erdogan, în tandem cu premierul de atunci, Victor Ponta.
Avem astăzi de-a face cu una dintre cele mai grandioase ceremonii ortodoxe din întreaga istorie, prin care se sfințește, în prezența a zeci de mii de persoane, una dintre cele mai spectaculoase, mărețe și frumoase zidiri ale neamului românesc. Organizarea, asigurată de Patriarhia Română, este impecabilă, cum, de altfel, a fost și distribuirea miilor de invitați și a zecilor de mii de participanți în interiorul și în proximitatea măreței catedrale. Nu am însă cum să nu remarc, cu nedumerire și, în același timp, cu amărăciune, absența de la acest eveniment – pentru că nu a fost invitat – a președintelui ales, Călin Georgescu. Pentru această omisiune, care presupun că, într-un fel sau altul, va fi reparată în viitor, nu există, în acest moment, nicio explicație.
