joi, februarie 13, 2025

Toni Greblă: Primul tur al alegerilor prezidențiale ar putea fi reorganizat în 15 decembrie, iar al doilea tur în 29 decembrie, dacă CCR anulează scrutinul din 24 noiembrie

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat, vineri dimineață, la Radio România Actualități, că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi organizat pe 15 decembrie, iar un al doilea pe 29 decembrie. El a mai spus că speră ca procesul de renumărare a voturior să se încheie în termenul dispus de BEC, sie G4Media .

„Sperăm ca această acţiune, care este realizată de Birourile Electorale Judeţene, coordonată de Biroul Electoral Central – Autoritatea Electorală Permanentă nu are nici o competenţă legală în această operaţiune – să se termine cât mai repede. Din informaţiile pe care le avem, unele judeţe vor termina chiar în cursul zilei de astăzi (vineri n.r.) renumărarea voturilor şi să fie comunicat rezultatul cât mai repede posibil la Curtea Constituţională, pentru ca aceasta să poată să ia decizia de validare a alegerilor sau de invalidare a scrutinului din 24 noiembrie şi de organizare a unui prim tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui în 15 decembrie, al doilea tur urmând să se desfăşoare în 29 decembrie, o dată care ne dă multe inconveniente în ceea ce priveşte organizarea alegerilor, desfăşurarea alegerilor pe data de 29 decembrie, repet.”

Președintele AEP a mai spus că după renumărare pot apărea cifre diferite, care să schimbe ordinea candidaților rezultată după turul I și atunci CCR poate dispune invalidarea:

„Eu vă spun din punct de vedere juridic cum pot sta lucrurile – dacă constată (CCR n.r.) că frauda este atât de mare încât determină schimbarea ordinii competitorilor politici, atunci poate să dispună invalidarea. Dar repet, dacă există probe certe că ordinea a fost influenţată de modul cum s-a desfăşurat votarea sau cum s-au numărat voturile şi poate să dispună invalidarea scrutinului din 24 noiembrie sau poate să constate că există unele diferenţe, cum poate să fie şi firesc, dar că acestea nu au influenţat major rezultatul final şi să valideze primul tur de scrutin. O diferenţă care schimbă ordinea competitorilor politici, adică cel de pe locul unu trece pe locul şapte şi cel de pe locul şase ar trece pe locul doi. Nu ştiu… Deci, se schimbă radical ordinea stabilirii rezultatelor votului.”

Toni Greblă a explicat, la RRA, și modul în care se iau astfel de decizii în plenul Curții Constituționale, pornind de la experiența sa de fost judecăor al CCR. El a refuzat să comenteze în vreun fel ultimele decizii ale Curții.

„Judecătorii Curţii Constituţionale dezbat şi iau decizii numai în plenul Curţii Constituţionale, care este format din nouă judecători. Aceştia dezbat, analizează şi decid în plen, în prezenţa tuturor. Am menţinut Autoritatea Electorală Permanentă şi pe mine însumi în afara disputelor electorale. Orice părere aş exprima eu acum în spaţiul public ar putea să fie apreciată ca fiind partizanat, fie de o parte, fie de alta a celor care îşi dispută candidaturile pentru preşedintele României, astfel încât nu pot decât să mă abţin de la orice comentariu cu privire la soluţia pe care Curtea Constituţională o va da. Eu însă sper ca această decizie să vină cât mai repede posibil, pentru că sunt nişte operaţiuni tehnice de realizat înainte de eventuala desfăşurare a turului doi, pentru că trebuie tipărite buletinele de vot, trebuie transportate în ţară, în toată ţara, trebuie duse la primării, trebuie duse la secţiile de votare, trebuie instruiri făcute cu membrii birourilor electorale ş.a.m.d.”

„Noi tehnic putem să organizăm alegerile. Deocamdată însă nu ştim cum să tipărim buletinele de vot pentru turul doi, pentru că nu este validat turul întâi, a mai precizat șeful AEP.

Ce a declarat Greblă pentru HotNews: S-ar repeta primul tur al alegerilor prezidențiale cu un buletin de vot compus din toți cei 14 competitori politici care au fost înscriși în cursa prezidențiale, indiferent de declarațiile publice ale unora dintre ei, că se retrag, că sprijină, că îndeamnă

„Eu nu anticipez decizia CCR, nu am comentat-o si nu o comentez. Spun doar că, tehnic, în acest scenariu de invalidare a primului tur, acesta va fi reluat, conform legii, în a doua duminică de după pronunțare Curții, adică în 15 decembrie. S-ar repeta primul tur al alegerilor prezidențiale cu un buletin de vot compus din toți cei 14 competitori politici care au fost înscriși în cursa prezidențiale, indiferent de declarațiile publice ale unora dintre ei, că se retrag, că sprijină, că îndeamnă. Iar al doilea tur ar fi în 29 decembrie”, a declarat șful AEP pentru HotNews.ro.

Inițial, Toni Greblă a vorbit la Euronews România despre scenariul anulării primului tur al alegerilor.

Șeful AEP: „Majoritatea județelor țării vor încheia azi renumărarea voturilor”

Președintele Autorității Electorale a mai spus, pentru HotNews.ro, că mare parte din județele țării vor încheia vineri renumărarea buletinelor de vot, însă o problemă va fi cu voturile diasporei.

„S-au mișcat foarte bine județele și majoritatea vor încheia azi renumărarea. Sunt județe în care sunt în jur de 200.000 de voturi. Mai complicat este în cazul județelor mari, dar mai ales cu buletinele de la secțiile de votare din străinatate din țările unde funcționează mai greu legăturile aeriene. Acestea trebuie aduse în țară și renumărate la Biroul din București al Secției de votare pentru străinătate. Sper că Ministerul de Externe va ști ce să facă și va găsi o soluție”, a mai spus Greblă.

Amintim că CCR a decis joi să fie renumărate toate cele 9.465.257de voturi de la primul tur al alegerilor prezidențiale. Hotărârea fără precedent a fost luată după analizarea solicitării de anulare a alegerilor făcute de Cristian Vasile Terheş.

Biroul Electoral Central a transmis apoi că până la 1 decembrie, ora 22.00, procesele-verbale scanate trebuie să fie trimise BEC, iar originalele trebuie să ajungă până în 3 decembrie, la ora 16.00, a anunțat joi seară BEC.

Vineri, de la ora 14.00, CCR urmează să continue discuțiile solicitarea lui Cristian Terheş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Din aceeasi categorie

Ia pastila SRS

Ultimele articole