La milimetru, cu mult noroc și dintr-o simplă întâmplare, România nu a căzut victimă celui mai periculos atentat terorist săvârșit vreodată în Europa. Îmi asum toate riscurile pentru a explica, cu subiect și predicat, afirmația pe care am făcut-o mai sus și pentru a încerca să identific pe cei vinovați, precum și motivațiile acestora. În esență, mă refer la drona care a pătruns în rada Portului Constanța până foarte aproape de Oil Terminal.
S-a întâmplat la două zile după ce vârfurile Armatei, șeful Marelui Stat Major, Gheorghiță Vlad, și Iulian Berdilă, prim-adjunctul operativ, au fost supuși unei anchete DNA, confiscându-li-se telefoanele. Dacă nu este o simplă coincidență, atunci a fost un act deliberat menit să prevină orice reacție de la vârful Armatei vizavi de atentatul criminal. Și dacă cumva nu este o simplă coincidență, înseamnă că urmează, mai devreme sau mai târziu, să vorbim despre complicități la nivelul autorităților române.
Dar în ce a constat îngrozitorul atentat terorist pe care, repet, cu mult noroc, românii l-au evitat în ultima secundă? Una dintre cele mai performante modele de dronă construite vreodată în Ucraina a reușit să parcurgă multe mile marine prin apele internaționale, apoi alte zeci de mile prin apele teritoriale ale României, a pătruns în Portul Constanța fără a fi nici de această dată detectată, a mai parcurs încă circa 10 mile marine, îndreptându-se către Oil Terminal, unde a rămas blocată în cele trei flotoare de siguranță. La o distanță extrem de mică față de Oil Terminal, tranzitată în permanență de câteva milioane de tone de petrol. În proximitate se află uriașul depozit de azotat de amoniu, care, în urmă cu câteva zile, la momentul incidentului, dispunea de o cantitate de peste șase ori mai mare decât cea care a explodat și a făcut prăpăd în urmă cu câțiva ani la Beirut. Tot la mică distanță se află rafinăria Petrom și, nu departe, rafinăria Petromidia. Dacă drona ar fi explodat cum a fost programată, la Oil Terminal, ar fi fost declanșată o reacție în lanț catastrofală care ar fi distrus nu numai portul, ci și cea mai mare parte a orașului Constanța. Cu toate consecințele în multiple domenii pe care vi le puteți imagina. Înainte de a fi explodată cu comandă de la distanță și nu de către autoritățile române, la numai 30 de metri de Oil Terminal, această dronă a fost programată prin GPS, printr-un sistem multiplu de ghidare, extrem de sofisticat, pe care nu îl posedă decât Armata Ucraineană, să se deplaseze cu o destinație extrem de precisă în Portul Constanța și la Oil Terminal. Deplasarea a fost urmărită non-stop, în timp real, zi și noapte, prin intermediul celor două camere montate pe dronă. Ea a reușit să treacă cu succes neobservată prin sistemul de supraveghere COMAR, deținut de mai mulți ani de Armata Română și pentru care am plătit bani grei, precum și printr-un alt sistem, tot sofisticat, de dată mai recentă.
Dacă drona nu ar fi fost explodată cu comandă de la distanță, orice investigație ar fi demonstrat că ea s-a aflat permanent și în totalitate în supravegherea dispeceratului ucrainean și că, în afara oricărei discuții, ținta ei era Oil Terminal.
Cum de a fost posibil așa ceva? În ce măsură autoritățile ucrainene, care ne-au informat de existența acestei drone doar cu câteva minute înainte să comande explodarea ei, au avut o intenție criminală pe care au fost silite să o abandoneze după înțepenirea dronei în cele trei flotoare? În ce măsură poate fi acuzat Zelenskiy că ar fi ordonat cu bună intenție un atac terorist împotriva unui aliat cu care a semnat și un parteneriat strategic? La toate aceste întrebări voi răspunde în analiza de mâine, dar fac din capul locului efortul de a le reaminti tuturor celor care mă urmăresc, cu bună sau cu rea-credință, că pe tot parcursul acestui război nu am făcut altceva decât să acuz de agresiune Federația Rusă.
