Cele mai sărace 26 de țări din lume, în care trăiesc 40% dintre persoanele cele mai afectate de sărăcie, sunt mai îndatorate decât oricând din 2006 până acum și sunt din ce în ce mai vulnerabile la dezastre naturale și alte șocuri, se arată într-un nou raport al Băncii Mondiale publicat duminică citat de Reuters și preluat de Rador Radio România, relatează Știripesurse.
Raportul constată că, în medie, aceste economii sunt astăzi mai sărace decât erau în ajunul pandemiei de COVID-19, chiar dacă restul lumii și-a revenit în mare măsură după pandemie și și-a reluat traiectoria de creștere economică.
Publicat cu o săptămână înainte de începerea la Washington a reuniunilor anuale ale Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional (FMI), raportul confirmă un regres major al eforturilor de eradicare a sărăciei extreme și subliniază eforturile Băncii Mondiale din acest an de a strânge 100 de miliarde de dolari pentru a alimenta fondul său de finanțare pentru cele mai sărace țări din lume, Asociația Internațională pentru Dezvoltare (IDA).
Cele mai sărace 26 de economii studiate, care au venituri anuale pe cap de locuitor mai mici de 1.145 de dolari, depind din ce în ce mai mult de granturile IDA și de împrumuturile cu rată a dobânzii aproape zero, deoarece finanțarea de pe piață s-a epuizat în mare măsură, a declarat Banca Mondială. Ponderea medie a datoriei în PIB, de 72%, se află la cel mai ridicat nivel din ultimii 18 ani, iar jumătate din grup se află fie în situație de îndatorare dificilă, fie într-un risc ridicat.
Majoritatea țărilor incluse în studiu se află în Africa Subsahariană, de la Etiopia la Ciad și Congo, dar lista include și Afganistan și Yemen.
Două treimi dintre cele mai sărace 26 de țări se află fie în conflicte armate, fie au dificultăți în menținerea ordinii din cauza fragilității instituționale și sociale, care inhibă investițiile străine, și aproape toate exportă mărfuri, expunându-le la cicluri frecvente de creștere și descreștere, se arată în raport.
„Într-o perioadă în care o mare parte a lumii s-a îndepărtat pur și simplu de țările cele mai sărace, IDA a fost colacul lor de salvare”, a declarat economistul șef al Băncii Mondiale, Indermit Gill. „În ultimii cinci ani, aceasta și-a vărsat majoritatea resurselor financiare în cele 26 de economii cu venituri mici, menținându-le pe linia de plutire în timpul eșecurilor istorice pe care le-au suferit”.
În mod normal, IDA este suplimentată la fiecare trei ani cu contribuții din partea țărilor care dețin acțiuni la Banca Mondială. În 2021, aceasta a strâns o sumă record de 93 de miliarde de dolari, iar președintele Băncii Mondiale, Ajay Banga, își propune să depășească această sumă cu promisiuni de peste 100 de miliarde de dolari până la 6 decembrie.
Dezastrele naturale au afectat și mai mult aceste țări în ultimul deceniu.
Între 2011 și 2023, dezastrele naturale au fost asociate cu pierderi anuale medii de 2% din PIB, de cinci ori mai mari decât media țărilor cu venituri mici și mijlocii, ceea ce indică necesitatea unor investiții mult mai mari, a afirmat Banca Mondială.
Raportul a recomandat, de asemenea, ca aceste economii, care au sectoare informale mari ce operează în afara sistemelor lor fiscale, să facă mai mult pentru a se ajuta. Aceasta include îmbunătățirea colectării impozitelor prin simplificarea înregistrării contribuabililor și a administrării fiscale și îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice.